Horoscopul chinezesc, despre destin. Ce semnificaţii are anul în care te-ai născut, în funcţie de decadă

10 septembrie 2021   Ghid de viață

În cultura chineză, astrologii analizează destinul unui om în funcţie de anul în care s-a născut. Fiecare an reprezintă o zodie, iar fiecare decadă are caracteristicile ei, pozitive şi negative, preluate şi de zodii.

Destinele zodiilor sunt studiate în funcţie de anul naşterii, de elementele primordiale ale zodiilor, dar şi de sezonul venirii pe lume. Mulţi astrologi antici ţineau cont şi de decada în care un om s-a născut. Spre exemplu, anii 1970 erau consideraţi mai norocoşi spre deosebire de anii 1990, care au fost mai puţin favorizaţi de noroc, iar cei născuţi după 2010 riscă să aibă un destin guvernat de singurătate şi provocări. Descoperă în rândurile următoare ce previziuni au astrologii chinezi pentru destinul tău, în funcţie de decada în care te-ai născut.

Decada 1960 şi 1970

Anii cuprinşi în această decadă sunt consideraţi ani norocoşi, pentru că numărul 6 are valenţe benefice. În limba chineză, modul în care se pronunţă numărul 6 sună foarte aproape de termenul „curent‟, adică fluid, curgător, precum izvoarele şi râurile sau curenţii buni de vânt, care aduc ploaia liniştită. Anii ’60 au fost consideraţi prosperi şi bogaţi, au fost ani în care s-au înmulţit beneficiile, avantajele materiale şi şansele. Astfel, persoanele născute în acei ani vor avea un destin mai lin, vor primi mai uşor de la viaţă ceea ce alţii obţin foarte greu şi se vor bucura de o viaţă îndelungată şi îndestulată.

Citeşte şi Horoscop septembrie 2021. Nu sunt favorizate proiectele noi! Înainte şi după Mercur retrograd, dăm probe grele de rezistenţă

Decada 1970 şi 1980

Anii 1970 sunt şi ei norocoşi în cultura chineză. Pronunţia numărului 7 seamănă în limba chineză cu termenul care desemnează un nou început. De aceea, anii ’70 au fost cei în care nativii au primit cele mai multe şanse, pentru că au trecut prin tot felul de schimbări benefice. Cei mai ambiţioşi au avut şansa de a-şi construi cariere şi afaceri solide. Au fost anii în care se puteau experimenta drumuri noi, fără pierderi şi sacrificii. Lumea se moderniza rapid în anii 1970, indiferent de calea aleasă, viitorul era deschis şi puteai să îţi construieşti o viaţă mai bună.

Citeşte şi Horoscop cromatic. Ce culori îţi aduc noroc şi abundenţă în septembrie

Decada 1980 şi 1990

Mai mult decât anii 1960 sau 1970, anii 1980 au fost foarte norocoşi în cultura populară chineză, pentru că numărul 8 semnifică norocul, prosperitatea, şansele. Spre exemplu, anul 1988 din această decadă este considerat cel mai bun an, deoarece dublu 88 înseamnă dublă fericire. Persoanele născute în anii 1980 au venit într-o lume nouă, modernă, cu facilităţi din punct de vedere tehnologic, industrial şi informaţional. Destinul lor beneficiază de munca celor de dinainte şi primesc mai mult de la viaţă. Sunt oameni care şi-au construit destine solide şi prospere mult mai uşor decât părinţii lor.

Citeşte şi Horoscop bilunar. Între 3-16 septembrie trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne punem viaţa în ordine. Urmează o furtună cosmică!

Decada 1990 şi 2000

Sunt anii în care vieţile au fost reaşezate, s-au deschis drumuri noi, s-au răspândit internetul şi informaţia. În limba chineză, numărul 9 înseamnă ceva durabil, etern. Persoanele născute în această decadă au avut parte de şanse care le-au ajutat să-şi construiască destinul pe coordonate noi şi solide. Nativii aceştia nu se tem niciodată de schimbări. Sunt persoane sigure pe ele, muncitoare, ambiţioase şi reuşesc în viaţă îndiferent în ce domeniu ar lucra. De asemenea, au parte de căsnicii durabile.

Decada 2000 şi 2010

Numărul 0 are conotaţii pozitive în cultura chineză, e un număr asociat cu termenul „ling‟, care înseamnă bine. Anii 2000 nu sunt consideraţi norocoşi sau favorizaţi de destin, dar au fost ani buni, în care copiilor li s-a oferit o deschidere mare spre viitor. Pe de altă parte, cei născuţi în această decadă sunt, poate, prima generaţie care se confruntă cu problemele moderne. Ei trebuie să găsească singuri soluţii, să reinventeze lumea în favoarea lor, să fie mai creativi, mai prevăzători. Destinul lor poate fi unul bun, dacă reuşesc să se adapteze, dar nu sunt norocoşi din punct de vedere material.

Decada 2010 şi 2020

Decada aceasta este mai puţin favorizată de destin în cultura chineză. Numărul 1 este în general un număr mai puţin norocos, asociat cu singurătatea, cu obstacolele şi cu încercările grele, fără sprijin. Cei născuţi în decada anilor 2010 pot avea parte de multe încercări în viaţă. Vor fi nevoiţi să facă alegeri dificile, să se lupte singuri, să ţină pe umeri grijile altora şi să se confrunte cu perioade lungi de lipsuri materiale. Superstiţiile chinezeşti susţin că mulţi dintre cei născuţi în această decadă ajung să rămân singuri.

Decada 2020

Decada cuprinsă între anii 2020 şi 2030 poate fi o perioadă bună, mai ales că numărul 2 este norocos, fiind asociat cu dragostea şi cu fericirea. Persoanele născute în această decadă pot avea un destin fericit şi linistit, dacă îşi aleg cu grijă partenerii de viaţă, pentru că 2 înseamnă şi trai frumos în doi. Nativii din această decadă sunt familişti, generoşi, empatici şi iubitori de copii.

Citeşte şi Misterele horoscopului: tot ce nu ştiai despre zodii

@shutterstock

Mai multe