A dat anunț în ziar că-și schimbă numele de familie. Ce copil de vedetă a făcut asta?

23 iulie 2024   Viață de vedetă

Chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, a renunțat la numele tatălui ei. Despre cine e vorba și ce motiv a avut?

Shiloh Jolie a renunțat la numele Pitt în urma unor „evenimente dureroase” cauzate de tatăl ei, Brad Pitt, susține avocatul tinerei. Peter Levine a declarat, într-un comunicat publicat de Page Six, că zvonurile despre fiica naturală a actorului din Hollywood sunt adevărate.

„Shiloh Jolie nu a cumpărat o pagină de reclamă într-un ziar pentru a arăta tuturor că și-a schimbat numele. În calitate de avocat al lui Shiloh, am fost nevoit să public în presă o notificare legală, pentru că asta presupune legea din California în cazul celor care vor să-și schimbe numele. Notificarea legală a fost publicată în Los Angeles Times, așa cum prevede legea”, a dezvăluit Levine.

Precizarea avocatului a fost făcută după ce mai multe voci susțineau să fiica lui Brad Pitt se lăuda cumva cu schimbarea numelui ei prin presă. Ei bine, copilul fostului cuplu Angelina Jolie – Brad Pitt nu se lăuda cu demersul ei, ci doar urma pașii impuși de lege în asemenea cazuri.

Adolescenta de 18 ani, Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, a devenit Shiloh Nouvel Jolie de ziua ei, în mai 2024. În aceeași lună, fanii Angelinei Jolie au descoperit că sora lui Shiloh, de numai 16 ani, a făcut ceva asemănător când și-a trecut numele Vivienne Jolie pe ștatul de plată de la „The Outsiders”, adică a renunțat și ea la numele tatălui ei. Nu încă legal, că e minoră, dar măcar ca „nume de scenă”.

În tot acest timp, actorul hollywoodian e „la curent și supărat” de acțiunea întreprinsă de Shiloh. „N-a fost niciodată mai fericit ca atunci când ea a venit pe lume. El și-a dorit dintotdeauna o fiică!”, a declarat o sursă din anturajul vedetei, în People.

„Simpla amintire că el și-a pierdut copiii nu e deloc ușor de dus pentru Brad. El își iubește copiii și îi e dor de ei. E foarte trist tot ce se întâmplă!”, a adăugat sursa respectivă. Iar Shiloh și Vivienne nu sunt singurii copii ai fostului cuplu VIP care au renunțat la numele lor de familie.

Zahara, de 19 ani, a renunțat și ea la numele de familie al tatălui ei atunci când s-a înscris în Alpha Kappa Alpha Sorority la Colegiul Spelman College din Atlanta, în noiembrie 2023. Și, în 2021, Us Weekly susținea că Maddox, de 22 de ani, „nu folosește Pitt la numele de familie în documentele care nu sunt legale și folosește doar Jolie”.

Jolie, 49 de ani, și Pitt sunt divorțați încă din 2019, însă se luptă încă pe custodia copiilor lor minori. Și, după cum se vede, procesul durează mult și e cât se poate de anevoios.

foto - Shutterstock

Mai multe