Cățeii ei au zgardă cu diamante, iar ea folosește creme cu aur de 24 de carate!

16 decembrie 2023   Viață de vedetă

În pragul Sărbătorilor de iarnă, Martha Stewart se pregătește intens pentru a le oferi apropiaților niște cadouri de vis, testate chiar ea ea și de... cățeii ei.

„În fiecare an, cumpăr ceva extraordinar pentru casa mea”, a început să se laude vedeta de 82 de ani. De data aceasta a ales un obiect special de decor – o căprioară vintage, realizată dintr-o piatră anume, care a fost creată prin 1900, în Belgia. Însă nu toate cadourile pe care și le face sunt antice, unele sunt moderne de-a dreptul și la fel de excentrice.

„Cadourile mele preferate sunt un set de la Mario Bădescu și un tratament cosmetic într-un spa din New York. Cred că prietenii mei ar fi destul de triști dacă n-ar găsi așa ceva sub brad, anul aceasta”, a ținut să precizeze experta în lifestyle.   

Dar asta nu e tot în ceea ce privește surpriza de Crăciun pe care Martha Stewart le-a pregătit-o prietenilor ei. Ea a încercat pe propria piele câteva produse cosmetice pe care se bucură nespus să le ofere și altora. Astfel, Moș Crăciun le va aduce fericiților ei apropiați Clé de Peau Beauté’s La Crème, o cremă de față care costă 476 de dolari. Și e la ofertă!

Mai mult de-atât, vedeta americană știe să se răsfețe și cu alt produs cosmetic… de mare preț. La propriu! Precious Gold Vitality Mask costă și ea destul – 264 de dolari! – iar prețul ei este dat de ingredientul special pe care-l conține – aurul de 24 de carate!  

„Pentru mine, cele mai apreciate cadouri sunt cele sentimentale. Sunt o reprezentare tangibilă a unor momente împărtășite, a unor experiențe unice și a legăturii cu cei pe care-i iubim”, a ținut să precizeze Martha Stewart, etalonul american al unui stil de viață frumos, echilibrat și apreciat de milioane și milioane de oameni din întreaga lume.  

În ceea ce le privește pe animăluțele starului de peste ocean, Martha le răsfață și pe ele cât se poate de mult. Patrupedele vedetei primesc zgărzi încrustate cu diamante, însă nu asta contează cel mai mult pentru cățeii lui Stewart. „Vor primi ceva ce-și doresc – iubire, iubire și iar iubire!”, a conchis multimilionara americană.

foto - Shutterstock

Mai multe