„Dezbrăcatul e terapeutic!” Lily-Rose Depp își apără rolul controversat din „The Idol”
Fiica lui Johnny Depp se confruntă cu multe critici din cauza rolului controversat din serialul „The Idol”, unde apare sumar îmbrăcată și în ipostaze extrem de sexy sau chiar umilitoare.
Actrița de 24 de ani, care are părinți faimoși precum actorul Johnny Depp și Vanessa Paradis, joacă într-un serial care este criticat pentru scenele sale explicite. În ciuda faptului că este un rol complex ce face ea, Lily nu a apelat deloc la o dublură, ci a insistat să facă ea toate secvențele.
„Apar doar eu”, spune actrița în The Sun. „Ador să fac genul acesta de lucruri. Nu cred că e vreo problemă în asta. Și nici nu cred că e lucru rău să mă simt bine făcând așa ceva. Fiecare ținută, fiecare interacțiune și fiecare secvență cu nuditate sunt foarte importante pentru mine, au toate scopul lor. Poate asta mă face o ciudată, dar eu mă simt foarte bine după ce filmez astfel de secvențe. Este extrem de terapeutic să filmez astfel de scene. Probabil de-asta îmi și place atât de mult să fiu actriță”, și-a încheiat Depp explicațiile.
Personajul lui Lily-Rose are o relație toridă cu un lider de sectă extrem de ciudat, pe nume Tedros, interpretat de muzicianul The Weeknd. Secvențele criticate de marele public au de-a face cu pornografie, consumul de droguri, masturbare, sufocare erotică și sex în care este implicat și un cuțit, la un moment dat, lucru care i-a făcut pe unii să catalogheze serialul drept „tortură pornografică”.
Mulți sunt de părere că personajul lui The Weeknd evocă o „fantezie masculină toxică”, în timp ce Lily-Rose își petrece cea mai mare parte în fața camerelor de filmat pe jumătate goală sau făcând sex.
Prima versiune a serialului o avea în prim plan pe Depp și era extrem de feminină, în viziunea lui The Weeknd. La cecerea acestuia, au refilmat multe secvențe, sub regia lui Sam Levinson, care este acuzat de misoginism.
Culmea e că actrița pricinpală i-a luat apărarea celui de-al doilea regizor, spunând că „e cel mai bun regizor cu care am lucrat vreodată. Nu m-am simțit niciodată mai respectată și mai sprijinită de cine, pe un platou de filmare, ca la serialul acesta. Opiniile mele sunt luate în seamă”, a conchis actrița pentru E! News.
Foto - The Idol (2023)