Din culisele săptămânii: Prinţul Harry, oaia neagră a monarhiei britanice

6 martie 2013   Viață de vedetă

Al treilea succesor la tronul Marii Britanii, Prinţul Harry, fiul Prinţului Charles şi al regretatei Prinţese Diana, a ajuns subiectul unui scandal de proporţii! Cunoscut drept o fire mai nonconformistă, Harry nu a pierdut ocazia, recent, să joace biliard pe dezbrăcate cu nişte prieteni, în timpul unei vizite în Las Vegas.

Că s-a debarasat de textile e una, mai grav este că roşcovanul britanic le-a şi permis unor „binevoitori“ să-i facă poze (în unele dintre ele e surprins şi în compania unei domnişoare, la fel de golaşă). Ulterior, cum era de aşteptat, fotografiile au ajuns pe mâna presei. Ca niciodată, purtătorii de cuvânt ai Coroanei au recunoscut autenticitatea cadrelor şi prezenţa „copilului teribil“ al clanului de Wales în aceste fotografii. Rămâne de văzut cum va reacţiona şi Regina la auzul acestei veşti...

Justin şi Jessica,nuntă în secret?

Deşi au declarat că nu se grăbesc cu planificarea ceremoniei lor nupţiale, presa americană dă drept sigură oficierea nunţii cântăreţului Justin Timberlake cu actriţa Jessica Biel.

Cei doi proaspeţi însurăţei au fost daţi de gol, se pare, de creatoarea tortului lor de nuntă, care a postat pe un site de socializare că se îndreaptă spre Jackson Hole,oraşul din statul american Wyoming unde Jess şi Justin s-au logodit, în decembrie 2011,şi unde au declarat că vor să-şi organizeze şi nunta.

Mihai şi Elwira Petre vor deveni părinţi

Cei doi dansatori profesionişti, căsătoriţi de patru ani, au dat publicităţii o veste mare: Elwira este însărcinată în cinci luni, urmând să aducă pe lume în această iarnă primul urmaş al cuplului. Mămica se simte bine, iar sarcina evoluează satisfăcător.

Cât despre tătic, acesta este cât se poate de emoţionat:„E un copil foarte dorit şi abia aştept să ne cunoaştem. Sunt nişte emoţii foarte frumoase“.

Şerban Ionescu suferă de scleroză

După ce,în urmă cu aproape un an, a fost diagnosticat cu borelioză, fiind apoi transportat în Germania pentru investigaţii amănunţite, Şerban Ionescu a primit un nou diagnostic din partea medicilor germani: cel de scleroză amiotrofică.

O boală incurabilă, scleroza laterală amiotrofică progresează în timp, poate duce la invaliditate şi afectează funcţii fundamentale ale corpului.

Mai multe