După 50 de ani de Hollywood, Jodie Foster spune cum a reușit să se ferească de abuzurile sexuale
La aniversarea a 50 de ani de la premiera filmului „Taxi Driver”, actrița de 63 de ani a reflectat asupra neregulilor din industria cinematografică.
Stând de vorbă cu cei de la „People”, Jodie Foster și-a amintit rolul de prostituată minoră, care a făcut-o faimoasă în urmă cu cinci decenii. Vedeta n-avea mai mult de 12 ani când a jucat rolul care i-a adus o nominalizare la Oscar și care a scos-o din anonimat la Hollywood. Jodie a câștigat mult râvnita statuetă de aur în 1988, cu filmul „The Accused”, apoi cu rolul din „Tăcerea mielilor”, în 1991.
„A trebuit, la un moment dat, să analizez ce m-a salvat pe mine…”, a început ea să povestească făcând referire la abuzurile sexuale care au avut loc la Hollywood în toți anii în care ea a activat. „Până să primesc prima mea nominalizare la Oscar, eu făceam deja parte dintr-o categorie de oameni care dețineau puterea, așa că era periculos să te atingi de mine. Puteam să distrug carierele unor oameni, dacă încercau să se dea la mine, sau puteam să chem ajutoare, deci eu n-am fost niciodată în vizorul abuzatorilor…”, a continuat actrița ferm convinsă de ceea ce spune.
„Sunt o persoană directă și extrem de greu de manipulat emoțional, pentru că eu nu mă las dusă de emoții la suprafață. Prădătorii folosesc orice slăbiciune pentru a manipula și a-i determina pe oameni să facă ce vor ei. E mult mai ușor în cazul celor care sunt slabi să fie manipulați, când cineva n-are putere deloc. Asta fac abuzatorii – își folosesc propria putere pentru a domina, pentru a-i face pe ceilalți să pară nesemnificativi…”, a explicat Jodie Foster.
Cu alte cuvinte, cu toate că era doar o adolescentă când a dobândit succesul cu „Taxi Driver”, Foster a fost de neclintit în fața celor de lângă ea. Personalitatea ei puternică n-a permis apropierea unora care să fi încercat să se comporte neadecvat cu ea. Bravo ei!
foto - Profimedia