Elvis s-a culcat cu soția celui mai bun prieten! Cine era ea?

11 august 2023   Viață de vedetă

Regele Rock & Roll le-a făcut cunoștință, tot el a destrămat mariajul soților Cash! A avut Elvis o aventură cu soția celui mai bun prieten de-ai lui?

În apogeul carierei sale, unul dintre puținii prieteni de bază ai lui Elvis Presley era Johnny Cash. Iar prietenia celor doi mari muzicieni a fost cât se poate de frumoasă… până n-a mai fost deloc.

Johnny Cash s-a însurat pentru a doua oară în 1968, la numai câateva luni după ce primul lui divorț se finalizase. Iar povestea lor de amor era cât pe ce să nu se întâmple dacă nu era Elvis Presley, care să-i unească pe cei doi.

Revista Country Living susține că o anume June Carter Cash a ajuns să-l cunoască pe Johhny Cash prin intermediul lui Elvis, cu care ea se afla în turneu. „Am auzit de Johnny Cash doar datorită lui Elvis Presley. Elvis mă ducea în niște cafenele micuțe din sudul țării, în Carolina, Florida și Georgia, unde ascultam muzica lui Cash”, a dezvăluit Carter.

În 2019, Town and Country a publicat un articol despre prima întâlnire a celor doi soți. Carter și Cash erau amândoi căsătoriți în 1956, când s-au întâlnit la The Grand Ole Opry. „Mi-am dorit de mult timp să te cunosc!”, i-a spus Johnny în culise, după ce o văzuse pe aceasta în concert. Iar ea i-a răspuns pe loc: „Eu am senzația că te cunosc deja!”, a făcut ea referire la faptul că Elvis îi tot povestea despre prietenul lui, Johnny Cash.

„Nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce am discutat, doar ochii lui. Acei ochi negri care străluceau ca niște agate…Când urca pe scenă, avea la dispoziție doar o chitară și un bas, dar avea o prezență caldă pe care nu numai audiența o observase, ci și eu…”, a continuat aceasta să povestească.

După ce și-au încheiat fiecare căsnicia cu partenerii lor, cei doi muzicieni și-au unit destinele. Dar cât a durat oare fericirea lor conjugală?! Da, mariajul lor avea probleme, dar infidelitatea ei le-a cauzat? Fiul lor, John Carter Cash, a fost cel care a susținut că mama lui a avut o aventură amoroasă cu Elvis Presley.  

În 2008, John a lansat pe piață biografia mamei sale, intitulată „Anchored In Love: An Intimate Portrait of June Carter Cash”, în care stă scris negru pe alb că Johnny era gelos pe relația soției sale cu Presley.

„În toată viața mea, am observat la mama că-i sclipeau, pur și simplu, ochii de fiecare dată când vorbea despre Elvis Presley. Și îmi spunea că tata era tot timpul gelos pe Elvis. Mai mult, m-a întrebat odată ce cred eu că s-ar fi întâmplat dacă ea s-ar fi îndrăgostit de Elvis”, a ținut să precizeze fiul lui June Carter Cash.

„Cu toate că mama a negat vreo posibilă relație extraconjugală cu Elvis, Carl (primul ei soț) credea contrariul și pe bună dreptate. După ce Carl s-a mutat din casa lor din Madison, mama îl lăsa adesea pe Elvis să se odihnească acasă la ea, după câte un turneu!”, a conchis acesta. Mai e nevoie de vreo dovadă că Elvis s-a culcat cu soția celui mai bun prieten al lui?!

Foto - imdb

Mai multe