Fiul de 19 ani al cântăreţei Anamaria Pop, mesaj sfâşietor pe Facebook: „Mamă, am intrat astăzi în casă şi încă erai acolo...”

19 august 2019   Viață de vedetă

Vestea că îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Anamaria Pop s-a stins din viaţă la doar 37 de ani a căzut ca un trasnet asupra familiei şi apropiaţilor. Maşina pe care artista o conducea s-a izbit violent de un copac, iar ea nu a avut nicio şansă de supravieţuire.

Anamaria Pop era mama a doi copii pe care îi crescuse singură şi împlinise în urmă cu doar o săptămână vârsta de 37 de ani. Familia se pregăteşte acum să o conducă pe ultimul drum.

Citeşte şi: Cântăreaţa Anamaria Pop a murit într-un accident rutier! Artista avea doar 36 de ani

Fiul cel mare al cântăreţei care a murit fulgerător într-un accident rutier a transmis un mesaj emoţionant pe Facebook pentru mama sa. Băiatul are 19 ani şi este campion la Skanderbeg.

„Mamă, am intrat astăzi în casă şi încă ţi-am simţit parfumul cu care te dădeai zi de zi, hainele tale erau aruncate pe pat, iar machiajele erau desfăcute în baie din graba de a ajunge acolo unde te-ai pornit să te duci, aveam sentimentul că TU eşti acasă, dar de fapt te-ai dus acolo unde imi era mie cel mai frica, acolo unde n-ar vrea nimeni să ajungă. Am închis ferestrele, ţi-am luat bluza şi mi-am pus-o la nas doar ca să-ţi mai simt mirosul, după care am început să plâng în hohote! Înainte să pleci te-am pupat, te-am îmbrăţişat, ca de obicei, şi ţi-am spus să ai grijă de tine căci Alexucu te iubeşte, iar dupa o oră să aud că ai avut accident. Nu credeam că ai păţit ceva, dar când am ajuns la faţa locului, poliţistul m-a întrebat „Cine sunteţi dumneavoastră” , la care i-am răspuns „sunt fiul doamnei care a provocat accidentul, am venit să iau ce a rãmas de valoare în maşină”. A luat o gură de aer si mi-a spus „condoleanţe”. Eu credeam că vorbea în necunoştinţă de cauză, nu l-am băgat în seamă, ca după aceea să primesc un val de mesaje de condoleanţe (nici pe ceilalţi nu i-am băgat în seamă), eu încă sperând că eşti în viaţă şi că n-ai păţit nimic grav! Bomba bombelor o primisem la spital, un ocean de lacrimi mi-a ieşit din ochi, credeam că-i un coşmar, şi încă sper să fie un coşmar, vreau să mă trezesc brusc plin de transpiraţie şi să fug la tine în cameră să-ţi spun cât de mult te iubesc şi să te strâng în braţe tare, dar se pare că acest coşmar va dura o viaţă.

Citeşte şi: Oana Radu trăieşte clipe de coşmar, după ce iubitul ei a fost ars cu benzină: “Îi vor amputa un picior”

Doar pe tine te-am mai avut, eu şi fratele meu doar pe tine te-am avut! Dumnezeu să te ierte dragă mamă, regret enorm că nu ţi-am spus zilnic că te iubesc şi iartă-mă pentru tot ce-am făcut în neplăcerea ta, îţi promit că voi avea singur grijă de casă şi de Denis. Iubiţi-vă mamele, spuneţi-le că le iubiţi, arătaţle că le iubiţi, fiindcă moartea e imprevizibila, iar după aceea veţi regreta enorm că n-aţi apucat s-o faceţi! ÎŢI MULŢUMESC CĂ M-AI CRESCUT ÎN ĂŞTIA 19 ANI ŞI CĂ AI FĂCUT TOT POSIBILUL SĂ NU NE LIPSEASCA NIMIC!”, a scris fiul cântăreţei Anamaria Pop pe Facebook.

Mai multe