Jennifer Aniston, forțată să danseze din buric în copilărie: „Mi-a creat o traumă!”
Invitată în emisiunea lui Jimmy Kimmel, actrița din serialul „Prietenii tăi” a vorbit despre anii petrecuți în Thousand Oaks, California, cu rudele ei. Ce obicei din familie i-a cauzat traume?
Vedeta de 55 de ani a rămas în atenția publicului și a presei, de-a lungul anilor, cu proiectele de calitate pe care le-a avut, dar și datorită imaginii ei decente, neîncercând să-și întinerească aspectul în mod exagerat sau să atragă atenția prin declarații șocante. Cu toate astea, ne-a luat prin surprindere când a povestit despre un obicei pe care familia ei îl avea când era ea mică...
Jimmy Kimmel a întrebat-o pe actriță dacă este cumva adevărat că mama ei, Nancy Dow, și tatăl ei, John Aniston, o puneau să danseze din buric de Crăciun, copil fiind, iar ea a luat întreaga audiență prin surprindere când i-a răspuns gazdei emisiunii în mod pozitiv.
„Mă puneau să dansez din buric oricând, nu numai de Crăciun. Știi, grecii adoră orice adunare în familie, cină cu cei dragi, și brusc spun că vor să vadă un spectacol, ceva. E ca atunci când îți pui copilul să cânte la pian de față cu toată lumea”, a dezvălui Jennifer Aniston.
Însă Jen nu se simțea în largul ei să facă asta, de fapt întreaga experiență i-a creat un soi de traumă. „Mă apucă anxietatea când prietenii mei își pun copiii să danseze sau să recite ceva de față cu alte persoane. Eu am fost traumatizată că eram pusă să fac spectacol, să dansez din buric în fața mătușilor mele grecoaice, a unchilor și a bunicilor”, a ținut să explice vedeta de la Hollywood.
Nu e pentru prima dată când actrița menționează asemenea moment din copilăria ei. la Mornig Show, în 2016, a amintit de această experiență deloc plăcută pentru ea: „Familia din partea tatălui meu e grecească, așa că eu mă îmbrăcam ca o fetiță grecoaică și, de Crăciun, după ce luam lecții de dans din buric, susțineam câte un show pentru ei. Nici măcar nu avea nimic de-a face cu Crăciunul. Pur și simplu, își ziceau în sinea lor «Hai s-o umilim puțin pe Jen de Crăciun!»”, a dezvăluit Jennifer Aniston, care n-a crezut niciodată că rudele ei aveau vreo intenție bună atunci când făceau așa ceva. Iar toată experiența i-a provocat starului hollywoodian mare disconfort emoțional, devenind o adevărată traumă pentru ea.
foto - Shutterstock