Justin Bieber, dezamăgit de soție? Ce așteptări a avut de la Hailey
Primii doi ani de căsnicie au reprezentat o provocare pentru cântărețul Justin Bieber (28 de ani). Artistul a dezvăluit că avea alte așteptări cu privire la beneficiile pe care mariajul i le-ar fi putut aduce. De ce a spus acest lucru?
În anul 2018, Justin Bieber și modelul Hailey Baldwin și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii cu fast, la un hotel de lux, din Carolina de Sud. Povestea lor de dragoste părea a fi desprinsă din filme, însă timpul a dovedit că nu a fost lipsită de provocări. Ulterior, ei au vorbit deschis cu privire la problemele cu care s-au confruntat în căsnicie.
Concret, la doar un an de la ceremonia din Carolina, cei doi au declarat că merg la terapie de cuplu. „Primul an de căsătorie a fost foarte greu‟, spunea Justin. De altfel, Hailey a confirmat cele spuse de soțul său, când și-a deschis sufletul într-un interviu pentru „Vogue‟: „Căsnicia este foarte dificilă…‟, declara fotomodelul, în anul 2019.
Citește și: Justin Bieber, acuzat de abuz sexual. Ce a răspuns vedeta
De curând, Justin a făcut noi declarații cu privire la relația lor.
Justin Bieber: „Am crezut că acest mariaj...‟
Cântărețul a vorbit recent, într-un interviu, pentru „People‟, despre concepțiile greșite pe care le-a avut în momentul în care s-a căsătorit. Justin a crezut inițial că mariajul cu Hailey îi va rezolva problemele de natură emoțională, lucru care nu s-a întâmplat: „Am crezut că acest mariaj îmi va rezolva toate problemele și nu s-a întâmplat‟, a spus el.
Numindu-se „ipocrit‟, el a adăugat: „La început, îți dorești să-ți rezolve soția lucrurile pe care tu nu le-ai rezolvat. Este greu să te uiți în oglindă și să realizezi că nu ești tu persoana care credeai că ești‟.
Ne amintim că, în trecut, Justin a mai vorbit despre problemele sale de natură emoțională. Într-o postare pe Instagram, artistul a spus că nu este „mulțumit‟ de viața profesională, însă încearcă, mai întâi, să-și rezolve problemele personale: „Muzica este foarte importantă pentru mine, dar nimic nu este înaintea familiei mele‟, a scris el. De asemenea, la începutul relației cu Hailey, artistul a fost surprins de paparazzii plângând în public, în timp ce partenera sa era lângă el.
FOTO: Shutterstock