Khloe Kardashian, trădată chiar de psihologul ei! I-a vândut secretele la presă

5 decembrie 2024   Viață de vedetă

Un incident regretabil a făcut-o pe vedeta de reality show să nu mai vrea să calce în viața ei în cabinetul unui psiholog, după ce persoana care-i știa toate secretele le-a făcut publice.

În timpul divorțului ei de Lamar Odom, când avea nevoie de toată compasiunea din lume, Khloe Kardashian a fost trădată chiar de cel care era confidentul ei. În urmă cu opt ani, când se despărțea de cel pe care l-a considerat marea iubire a vieții ei, vedeta americană a avut parte de o experiență „de coșmar”. Psihologul ei a vândut secretele lui Khloe la presă!

„Îmi aduc aminte cum făceam terapie și, din senin, m-am trezit că un detaliu privat pe care i-l spusesem doar pshihologului meu ajunsese pe prima pagină a tabloidelor”, a dezvăluit Khloe în revista „Bustle”.

„Atunci mi-am dat seama că psihologul pe care-l frecventam a fost cel care a dezvăluit secretul meu presei de scandal, pentru că altfel n-avea cum să ajungă în tabloide”, a continuat să explice vedeta. Însă, chiar și după asemenea experiență îngrozitoare, sora ei mai mare, Kim Kardashian, i-a spus să meargă în continuare la psiholog pentru sănătatea ei mentală.

„Acum fac din nou terapie. Merg, de fapt, la psihologul lui Kim. Ea e convinsă 100% că ne face bine acest lucru. În primă instanță, am zis că fac asta pentru Kim, după care m-am trezit că psihologul mă pune să vin la el de trei ori pe săptămână”, a declarat Kardashian.

„Pot să recunosc cu toată sinceritatea că sora mea, Jim, m-a sprijinit în cele mai dificile momente din viața mea. Ea și mama mea. Dar Kim s-a luptat cu adevărat pentru mine. Am impresia că ea a fost de atâtea ori luminița de la capătul tunelului pentru mine și m-a împins, de fiecare dată, spre lumină. Sunt recunoscătoare pentru relația pe care o am cu ea!”, a conchis vedeta care a realizat recent un pictorial sexy pentru revista „Bustle”.

foto - Instagram

Mai multe