Măşti exfoliante pentru buze uscate
Schimbările de temperatură din sezonul rece ne afectează sănătatea pielii. Pe lângă tegumentul uscat, multe dintre noi ne confruntăm cu buze uscate şi crăpate. Atunci când nu ne ajută nici balsamul, soluţia stă tot în mâinile noastre; trebuie să aplicăm măşti exfoliante, care sunt special preparate pentru hidratarea buzelor.
Ingredientele folosite în prepararea măştilor au capacitatea de a elimina celulele moarte, hidratând şi redând buzelor catifelarea. Repetă tratamentul natural de două-trei ori pe săptămână şi aplică mereu balsam pe buze. Pentru a-ţi veni în ajutor, iată două reţete de măşti exfoliante pentru buze:
Mască exfoliantă cu scorţişoară
Ai nevoie de:
- 2 linguri zahăr brun
- ½ lingură ulei de măsline
- ½ lingură miere
- ½ lingură scorţişoară (pudră)
Mod de preparare şi aplicare:
Pune într-un bol toate ingredientele. Amestecă-le cu o lingură. Aplică pasta obţinută pe buze cu degetele, masând uşor – se înmoaie celulele moarte. Las-o să acţioneze pe buze 5-10 minute, după care şterge cu un şerveţel masca. Spală-te pe faţă cu apă călduţă.
Mască exfoliantă cu vanilie şi miere
Ai nevoie de:
- 1 lingură zahăr brun
- 1 lingură miere
- ½ linguriţă extract de vanilie
Mod de preparare şi aplicare:
Într-un bol mic, amestecă zahărul cu mierea, apoi adaugă extractul de vanilie. Acoperă vasul cu ceva şi lasă-l să stea aşa în jur de 40 de minute. Aplică din masca obţinută pe buze, las-o să acţioneze 10 minute. Clăteşte cu apă călduţă.