Miley Cyrus are un frate pe care puțini îl cunosc. De ce a fost îndepărtat tânărul din familia Cyrus?
Dacă pe Miley Cyrus o cunoaște o lume întreagă, de fratele ei vitreg, Christopher Cody, puțini au auzit. Artista l-a văzut doar de câteva ori și nu are o legătură strânsă cu acesta. Iată de ce!
Cine o urmărește pe Miley Cyrus (29 de ani) cel mai probabil îi cunoaște și familia, mai ales pe tatăl ei, Billy Ray, care a apărut alături de ea în celebrul serial „Hannah Montana‟.
Cântăreața are cinci frați și surori, fiecare având o legătură specială cu industria artistică, la fel ca Miley. Excepție face Christopher Cody, fratele mai mare al lui Miley, care nu are numai numele diferit față de restul fraților săi din familia Cyrus, ci și o viață distinctă.
Miley Cyrus și Christopher Cody, vieți total diferite
Fratele lui Miley, Christopher Cody, are 30 de ani și s-a născut dintr-o aventură pe care tatăl lui Miley, Billy Ray, a avut-o cu o chelnăriță, cu puțin timp înainte ca mama lui Miley să rămână însărcinată cu artista.
Christopher este doar cu șapte luni mai mare decât Miley, ceea ce întărește speculațiile conform cărora aventura lui Billy Ray a avut loc în timp ce acesta era împreună cu mama lui Miley, Tish.
Citește și: Miley Cyrus și tatăl ei, Billy Ray, nu își mai vorbesc. S-au șters și de pe Instagram
Billy Ray și mama lui Christopher, pe nume Kristen, au trăit o poveste scurtă de dragoste, iar când Christopher s-a născut, atât el cât și Kristen au rămas într-un con de umbră, departe de ochii presei.
Deși Christopher și Miley s-au născut în același an, cei doi duc vieți diferite. De pildă, când Miley a împlinit 16 ani, ea a primit cadou un studio de înregistrări, în timp ce fratele său, nu a fost nici măcar căutat de tatăl său, informează „Your Tango‟.
În anul 2009, Christopher a mărturisit pentru „The Mirror‟ că duce o viață modestă, lucrând într-un magazin pentru 7 dolari, pe oră. „Lucrez la un magazin pentru 7,50$, pe oră. Uneori lucrez și cinci ore pe săptămână. Vreau să fac 20 de ore. Iau tot ce pot‟, mărturisea tânărul, în vremea când Miley se afla la apogeul carierei. În același articol se preciza că tânărul aștepta cu săptămânile un telefon de la tatăl său și că își văzuse sora vitregă doar de cinci ori, în ultimul deceniu. În timpul interviului, Christopher și-a amintit că odată i-a trimis un mesaj text tatălui său de Crăciun și a primit răspuns din partea lui 10 zile mai târziu.
Christopher, care în prezent este compozitor, o admiră pe Miley, deși tânărul a fost îndepărtat de restul familiei: „Vocea ei este fantastică și sunt foarte mândru de sora mea‟, a spus tânărul, care a dezvăluit că relația dintre el și tatăl său „este cam nasoală‟.
Sursă foto: Instagram - @mileycyrus, Pinterest