Madonna a trăit un miracol? Artista este convinsă că Dumnezeu i-a vorbit

7 martie 2024   Viață de vedetă

Cântăreața Madonna (65 de ani) consideră că Dumnezeu i-a vorbit în timp ce s-a aflat în comă indusă. Ce cuvinte ar fi auzit artista de pe patul de spital? 

Anul trecut, în luna iunie, fanii Madonnei s-au temut pentru viața artistei, când o urgență medicală a dus la internarea ei la terapie intensivă. Cântăreața s-a aflat pentru 48 de ore în comă indusă și a fost la un pas de septicemie, din cauza unei infecții bacteriene. Din fericire, Madonna a trecut cu bine prin acest impas, iar la câteva luni de la această întâmplare dificilă, ea a împărtășit detalii despre experiența ei! 

Citește și: Infecțiile bacteriene, un pericol mortal? Totul despre cazul Madonnei 

Madonna a vorbit cu Dumnezeu? 

De-a lungul timpului, multe persoane care au fost în comă au povestit ulterior că au simțit, de pe patul de spital, o prezență divină. Este și cazul Madonnei, care consideră că Dumnezeu i-a vorbit. În timpul unui interviu, artista a povestit: 

„Sunt sigură că Dumnezeu îmi spunea: Vrei să vii cu noi, vrei să mergi cu mine aici? Iar eu am spus: nu, nu, nu!‟. De altfel, potrivit publicației „Variety‟, Madonna a susținut că primul cuvânt pe care l-a spus după ce s-a trezit din comă a fost „nu‟. 

Tot în același interviu, cântăreața a ținut să-i mulțumească medicului ei, David Agus, care a susținut-o pe tot parcursul recuperării: „Când timp am fost bolnavă în această vară și nu puteam să mă ridic din pat pentru a merge la toaletă, îl sunam o dată la două zile și îl întrebam când o să am energie. Când, când, când, când, când, când?‟ 

Citește și: Madonna spune cine i-a salvat viața după ce a căzut în baie: „M-a târât la spital‟

La fiecare apel telefonic, medicul îi spunea să iasă afară la soare pentru a-și lua doza necesară de vitamina D, importantă pentru recuperarea rinichilor și menținerea stării de bine: „Urăsc soarele, dar am făcut-o oricum. Mi-a fost greu să merg din casă în curtea din spate și să stau la soare. Știu că sună nebunesc, dar nu știam când voi putea fi din nou la fel, (…) lecția a fost să nu renunț‟, a mai spus artista, care totodată a ținut să le mulțumească celor care au avut grijă de ea în timpul recuperării, mai ales copiilor ei. 

 Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe