Olivia Wilde, soția unui prinț italian. „Socrul făcea orgii cu Brando și baie cu Brigitte Bardot”

4 martie 2023   Viață de vedetă

Actrița hollywoodiană provine dintr-o familie bogată, cu multe relații în showbiz. Însă abia la maturitate a cunoscut cu adevărat stilul de viață al celor răsfățați de soartă, când a devenit prințesă…

Olivia Wilde n-avea cum să rămână într-un con de umbră, la ce expunere a avut de mică. Fiica jurnalistului britanic Andrew Cockburn și al producătorului emisiunii „60 Minutes”, Leslie Cockburn, s-a obișnuit cu celebritățile încă de când a făcut ochi.

Când avea patru ani, ditamai Mick Jagger, liderul trupei Rolling Stones, a prins-o trăgând cu urechea la conversația pe care o avea faimosul rocker cu diplomatul Richard Holbrooke și a ușchit-o la culcare. După cum spunea chiar mama ei, în revista GQ, „câți copii sunt trimiși la culcare de Mick Jagger?!”.

Obișnuită cu vedetele și cu bogăția, pentru că familia este una dintre cele mai stimate și mai de succes din Statele Unite, Olivia Wilde a ajuns să cunoască cu adevărat bunăstarea abia după ce și-a găsit prințul și s-a măritat cu el.

În ciuda relațiilor ei super cunoscute cu Jason Sudeikis, tatăl copiilor ei, și Harry Styles, singurul mariaj al actriței a fost cu aristocratul italian Tao Ruspoli, fiul lui Alessandro „Dado” Ruspoli, al nouălea Prinț de Cerveteri. Asocierea cu asemenea familie cu sânge albastru a făcut-o pe vedetă prințesă în 2003, când a devenit soția lui Tao.

Olivia a ales să nu-și folosească niciodată titulatura regală, mai ales că avea ambiții actoricești, își dorea să ia cu asalt Hollywoodul cu ajutorul talentului ei, nu doar pentru că era… prințesă. Dacă pe platourile de filmare putea experimenta orice fel de sentiment și senzație, interpretând diverse roluri, nici acasă Wilde n-avea timp să se plictisească. Olivia a ajuns să cunoască viața tumultuoasă pe care socrul ei o ducea.

„Dado era prieten cu băieții de la Stones (n.r. Rolling Stoones), cu Salvador Dalí, făcea orgii cu Brando și tot felul de lucruri cu diverși oameni”, a mărturisit ea, la un moment dat, în revista GQ. „Avem poze cu el făcându-i baie lui Brigitte Bardot”, a continuat ea să ne uimească cu declarațiile ei.

În cazul lui Tao, așchia a sărit destul de departe de trunchi, slavă Domnului. Un producător de filme la început de carieră, acesta a întâlnit-o pe Olivia la scurt timp după ce ea se mutase în Los Angeles. După numai șase luni de idilă, cei doi amorezi au fugit împreună în lume ca să-și unească destinele.

Din păcate, relația lor n-a funcționat, cei doi soți divorțând în 2011 nu din cauza nebuniilor experimentate de socrul ei, ci din cauza celor comise de soțul ei alături de care Olivia a declarat în revista Marie Claire că ar fi trăit de parcă ar fi fost în „arest la domiciliu”. Auci!

Foto - Shutterstock, Instagram

Mai multe