Părinții săraci ai actriței Mila Kunis refuză să ia bani de la fiica lor milionară

11 ianuarie 2024   Viață de vedetă

După rolul interpretat în serialul „That ‘70s Show”, actrița și-a extins cariera la Hollywood și-a făcut o avere în tot acest timp. Însă nu le dă nimic din câștigul ei celor care au adus-o pe lume!

În prezent, Mila Kunis trăiește o viață îndestulată, complet diferită față de ce-a cunoscut când era copil. În ciuda acestui lucru, părinții vedetei refuză să ia bani de la fiica lor milionară, cu toate că ei n-au deloc o situație materială strălucită, iar ea își permite oricum să-i întrețină.

Soția lui Ashton Kutcher a început să câștige binișor de la o vârstă fragedă, ea devenind cunoscută în serialul „That ‘70s Show”, în care a început să joace la numai 14 ani. Și își dorea să le asigure părinților ei traiul pe care aceștia îl meritau, însă mama și tatăl actriței au refuzat să ia bani de la ea de fiecare dată când le-a oferit.

De fapt, situația era și este în continuare atât de serioasă între ei, încât părinții Milei nici măcar nu acceptă să li se facă cinste cu o cină în oraș, cu toate că fiica lor are o avere de 75 de milioane de dolari și își permite astfel de „extravaganțe”.

„Nici în ziua de azi, nu plătesc niciodată cina pe care o luăm împreună”, a dezvăluit Kunis într-un interviu cu Howard Stern. „Le propun să ieșim să luăm masa împreună de ziua tatălui meu, de exemplu, și el sună apoi la restaurant și le dă datele cardului lui, ca să se asigure că plătește el”, susține vedeta de la Hollywood.

„Asta e o mare problemă cu ei. Nici nu vă pot spune cât sunt de încăpățânați amândoi părinții mei! Și nu mă feresc să spun asta, știu că ascultă interviul și aud tot ce spun”, a continuat vedeta născută în Ucraina, în 1983.

Familia ucrainencei de la Hollywood a emigrat când Mila avea 7 ani și n-aveau în buzunare mai mult de 250 de dolari. „Asta e tot ce am putut aduce cu noi în SUA. Părinții mei au renunțat la servicii bune și la diplome, care n-au putut fi echivalate în America. Ajunseserăm în New York într-o zi de miercuri și vineri dimineață eu și fratele meu eram deja la școală în Los Angeles”, a continuat Kunis să povestească.

„Am crescut în Los Angeles și eram destul de săraci, lucru care ne-a învățat multe despre viață”, a declarat Mila Kunis. Tatăl vedetei, Mark Kunis, fusese inginer mecanic, dar a trebuit să lucreze ca șofer de taxi în SUA, iar mama ei era profesor de fizică și a ajuns să lucreze într-o farmacie.

Lecția de viață pe care le-au oferit-o părinții ei a fost învățată de Mila imediat și acum, când și ea e părinte, a decis să nu le lase copiilor ei nicio moștenire. Destul de radical, nu credeți?

foto - Shutterstock

Mai multe