„Sexul cu Elvis era mic copil pe lângă cel cu Marlon Brando!”. Cine a spus asta?

10 mai 2023   Viață de vedetă

Unul mai atrăgător decât altul. Amândoi niște entertaineri de mare talent. Dar oare niște iubiți la fel de pricepuți în dormitor? O mare actriță face diferențe!

Pe vremea când erau tineri, jumătate din planeta globului și-ar fi dorit să aibă parte de atenția lor. Elvis Presley și Marlon Brando aveau toată populația feminină la picioarele lor. Iar o cunoscută actriță a avut ocazia de a-i cunoaște pe amândoi. La nivel intim, nu altfel... Despre cine este vorba?

Despre Rita Moreno (91 de ani), care și-a trăit din plin viața. Cu roluri în filmele clasice „West Side Story” și „The King and I”e, cariera actriței s-a întins pe 70 de ani. Pentru toată prestația ei actoricească, Rita a câștigat un Emmy, un Grammy, un Oscar și un Tony, lucru extrem de rar în showbiz. Dar nu despre cariera ei vrem să vorbim! Nu numai profesional a reușit diva hollywoodiană să facă istorie, ci și amoros...

Rita a avut relații intime cu două dintre cele mai mari sex simboluri ale tuturor timpurilor – Elvis Presley și Marlon Brando! A petrecut opt ani plini de pasiune cu Brando și n-a ezitat să facă sex și cu Elvis pentru a se răzbuna pe infidelitățile iubitului ei. În timpul emisiunii „The Wendy Williams Show”, Moreno a vorbit deschis despre faimoșii bărbați din viața ei.  

„Nu-mi vine să cred că omul acesta te-a avut!...”, a spus Williams lăsând-o pe Rita cu gura căscată de uimire. „Păi, a reușit să facă asta pentru că el era regele suprem. SU-PREM!”, a ținut fosta actriță să sublinieze. „Era regele filmelor... era unul dintre cei mai sexuali bărbați de pe Pământ... am trăit cu el o poveste de dragoste furtunoasă. A durat totul opt ani, dar ne despărțeam și ne împăcam constant”, a povestit legendara vedetă de la Hollywood făcând referire la Brando.

Moreno a recunoscut să voia să se mărite cu Marlon, dar el nu era deloc interesat de așa ceva. Mai mult, o înșela constant. „La un moment dat, găsisem prin casă niște lenjerie intimă care nu-mi aparținea și eram devastată, plângeam și suspinam. Dar ceva minunat s-a întâmplat a doua zi…”, a continuat ea să povestească.

Elvis Presley s-a întâmplat! Regele Rock & Roll o văzuse pe Rita și „i-a plăcut ce a văzut”, vorba ei. Gândindu-se la acea lenjerie intimă care nu era a ei, Moreno a acceptat să se întâlnească cu Elvis, lucru care l-a înfuriat la culme pe Brando. „Începuse să arunce cu scaune, era minunat!”, a recunoscut Rita.

Williams, gazda emisiunii, a mers mai departe și-a întrebat-o pe fosta actriță cine dintre cele două sex simboluri masculine era mai bun în pat. „E ca și cum comparăm un copil de doi ani cu un rege…”, a mărturisit Rita Moreno, adăugând că Elvis nu era deloc priceput între așternuturi, cu toate că era atrăgător și drăguț.

„Mă întrebi dacă Elvis Presley sau Marolon Brando, pe bune? Sexul cu Elvis era mic copil!”, a conchis diva hollywoodiană. Auci!

Mai multe