Succes, premii și încercări. Ce nu s-a văzut din viața Juliei Louis-Dreyfus, ajunsă la 65 de ani
Pentru o lume întreagă, Julia Louis-Dreyfus este asociată cu umorul inteligent, replicile memorabile și personajele care au făcut istorie în televiziune. Elaine din „Seinfeld” și Selina Meyer din „Veep” sunt doar două dintre rolurile care i-au adus aplauze, premii și un loc definitiv în cultura pop.
Dincolo de luminile reflectoarelor, viața actriței nu a fost deloc o comedie ușoară. Drame personale, momente de vulnerabilitate și lupte purtate în tăcere au modelat femeia din spatele zâmbetului sigur. La 65 de ani, Julia Louis-Dreyfus rămâne un exemplu de forță, luciditate și eleganță, dovada că succesul adevărat nu înseamnă absența greutăților, ci felul în care alegi să le înfrunți.
Este inteligentă, plină de succes și una dintre cele mai îndrăgite actrițe de comedie de la Hollywood. Cunoscută pentru rolul Elaine Benes din „Seinfeld‟, dar și pentru interpretarea Selinei Meyer din „Veep‟, Julia Louis-Dreyfus a câștigat, până în momentul de față, mai multe premii Emmy și Screen Actors Guild Awards decât orice alt actor. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, în 2010, și a fost inclusă, de către revista „Time‟, pe lista „Celor mai influenți 100 de oameni din lume‟, în 2016. Iar acum, la 65 de ani, privește cu speranță și recunoștință spre viitor.
Începuturile în actorie
Născută în New York, Julia Scarlett Elizabeth Louis-Dreyfus este fiica unei scriitoare americane, pe nume Judith LeFever, și a miliardarului francez Gérard C. Louis-Dreyfus. Cu alte cuvinte, actrița n-avea nevoie să se străduiască să dea lovitura la Hollywood, de fapt, putea să stea degeaba și să nu muncească deloc, având în vedere averea tatălui ei de 3,4 miliarde de dolari și a sutelor de miliarde de dolari care aparțin familiei Louis-Dreyfus. Chiar dacă, la numai un an, părinții ei s-au despărțit, și Julia a rămas în grija mamei, fetița a beneficiat din plin de bunăstarea tatălui. „Ascundeam cadourile de Crăciun primite de la tatăl meu, mi-era rușine cu ele…‟, a recunoscut vedeta, care a început, încă din adolescență, să-și exprime cel mai bine felul de-a fi în fața unei audiențe strânse într-un garaj modest, unde s-a născut trupa de actorie „The Practical Theatre‟. O mică reprezentație a trupei formate cu cel care-i este soț acum, Brad Hall, i-a adus tinerei Julia colaborarea cu emisiunea TV „Saturday Night Live, la numai 21 de ani, și apoi rolul care a scos-o din anonimat. „Am primit, într-o bună zi, un telefon de la agentul meu, care mi-a spus că Larry David scrisese un scenariu cu comicul Jerry Seinfeld – despre care nu auziem în viața mea – și că adăugaseră și-o fată în poveste…‟, a povestit Louis-Dreyfus despre unul dintre cele mai de succes seriale din istoria televiziunii. După casting, Larry a alergat după actriță până în parcare ca s-o întrebe cum i se părea noul lor proiect, „Seinfeld‟. Avea mari rezerve, însă, în lipsa altor proiecte, a acceptat să joace în el fără să mai stea mult pe gânduri. Serialul a avut nouă sezoane de mare succes și i-a adus actriței primul ei Emmy.
Provocările vieții
În timp ce Julia Louis-Dreyfus juca în „Seinfeld‟, i-a adus pe lume pe cei doi copii ai săi, pe Henry, în 1992, și pe Charlie, în 1997. Și, odată încheiat serialul, în 1998, Julia și-a luat o binemeritată pauză. „Mă cuprindea anxietatea ca proaspătă mamă care trebuie să plece la lucru‟, recunoaște vedeta. „Ratam multe momente din viața copiilor mei, simțeam nevoia să fiu cu ei și nu eram…‟, a adăugat ea cu tristețe. Anii au trecut, iar fiul cel mare e acum muzician în Los Angeles, iar cel mic joacă baschet de performanță. Însă cei doi frați au prins și momentul când celebra lor mamă a primit rolul din „Veep, care i-a cimentat statutul de „Zeiță a comediei‟.
Încă din 2012, când a început să fie difuzat pae HBO, serialul a fost un succes răsunător și i-a adus vedetei multe satisfacții. Dar, din păcate, viața nu vine numai cu vești bune. În 2016, chiar în weekendul în care se decernau premiile Emmy, Julia și-a pierdut tatăl, iar, un an mai târziu, chiar a doua zi după ce câștigase premiul, Julia Louis-Dreyfus a fost diagnosticată cu cancer la sân. „Mă bucur că am lipsit de la ceremonia acordării premiilor Emmy anul acesta...‟, a declarat actrița în decembrie 2018, când se recupera încă după tratamentul făcut. „Am o altă viziune asupra vieții acum, după ce am văzut cum e să stai în fața prăpastiei. Eram mai detașată înainte...‟, a comentat ea despre viața ei post-cancer.
Odată ce copiii ei au crescut, Julia n-a renunțat întreaga activitate, au urmat și alte roluri în comedii savuroase. „Tot ce mi-am dorit a fost să lucrez‟, conchide cea care este profund recunoscătoare pentru tot sprijinul pe care soțul ei, Brad Hall, i l-a acordat de-a lungul anilor, dar mai ales în timp ce se lupta cu boala.
Cei doi actori s-au căsătorit în 1987, după ce s-au cunoscut la Universitatea Northwestern, și formează una dintre cele mai stabile și mai frumoase perechi de la Hollywood. „Era superb!‟, spune Julia despre tatăl copiilor ei. „Semăna cu Björn Borg. Știu că mi-am convins încă de la începutul relației noastre că el este alesul meu, dar n-am spus la nimeni, mi-era teamă că o să mi se spună că eram prea tânără și că nu știam nimic despre viață și iubire‟. 38 de ani mai târziu, Julia și Brad sunt încă împreună și la fel de fericiți ca-n prima zi. Cu entuziasmul unor adolescenți îndrăgostiți, își scriu reciproc declarații de dragoste online, cu ocazia aniversării mariajului lor, și pășesc braț la braț la evenimente, pe covorul roșu, zâmbindu-și din tot sufletul.
@GettyImages
Revistă