Top 5 personaje din seriale de televiziune ale căror feţe nu le-ai văzut niciodată

2 shutterstock 723608005 jpg jpeg

Multe seriale de televiziune au adus în prim plan personaje care nu au putut fi văzute de telespectatori. Unele au fost interpretate de actori foarte bine plătiţi care nici măcar n-au trecut pe platourile de filmare, ci doar prin cabina de înregistrări.

Personajele misterioase atrag atenţia şi dau savoare serialelor de televiziune. De aceea, sunt folosite ocazional şi menţionate frecvent în cele mai cunoscute seriale americane. În ciuda faptului că publicul nu reuşeşte să le vadă feţele, aduc un plus de umor sau de suspans şi au un impact mare asupra povestirilor şi personajelor principale. Descoperă-le pe cele mai intersante personaje fără chip şi pe cei care le-au dat glas!

Charles Townsend din „Îngerii lui Charlie‟, creat de cel mai bine plătit actor de televiziune care n-a apărut pe platourile de filmare

Timp de cinci sezoane, fanii serialului „Îngerii lui Charlie‟ nu au putut niciodată să vadă chipul lui Charles Townsend, zis şi Charlie, ci doar i-au auzit vocea sau i-au zărit partea din spate a capului, picioarele şi braţele.

Nimeni nu ştie multe despre Charlie, chiar dacă interacţionează cu el tot timpul. Este o figură misterioasă datorită faptului că are mulţi duşmani. Este şi motivul pentru care Charlie nu lasă pe nimeni să-l vadă. Vocea lui îi aparţine lui John Forsythe (vezi foto), care i-a dat viaţă şi milionarului Blake Carrington din serialul „Dinastia‟, dar numele său n-a apărut niciodată, deoarece producătorul Aaron Spelling şi-a dorit să păstreze misterul personajului Charlie. Iniţial, Spelling i-a acordat rolul actorului Gig Young, dar acesta şi-a înregistrat replicile în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Prin urmare, vocea lui Charlie n-a fost deloc ceea ce se dorea, de aceea s-a apelat la Forsythe.

John Forsythe, cel care i-a dat voce enigmaticului Charlie, a fost şi cel mai bine plătit actor din serial şi din televiziune în general la acea vreme, potrivit pblicaţiei „The Telegraph‟, în ciuda faptului că n-a apărut niciodată în persoană şi nici n-a fost prezent pe platourile de filmare. Treaba lui se încheia imediat ce părăsea cabina de înregistrare, în timp ce alţi actori din distribuţia serialului lucrau între 12 şi 14 ore, 5 zile pe săptămână, pentru o salariu mult mai mic. La un moment dat, una dintre actriţele serialului, Farrah Fawcett, l-a întâlnit pe Forsythe pe un teren de tenis. A venit la el şi i-a spus „Charlie! În sfârşit îl întâlnesc pe Charlie!‟.

Doamna Columbo din serialul „Columbo‟ a dat ideea unui alt serial

Soţia detectivului Columbo interpretat de actorul Peter Falk a fost menţionată frecvent de el de-a lungul filmului, dar niciodată n-a fost văzută. Nici măcar nu i s-a dat un prenume. În anul 1979, reţeaua de televiziune americană NBC a creat un alt serial pornind de la personajul doamnei Columbo. S-a numit „Doamna Kate Columbo” de la numele actriţei care i-a dat viaţă, Kate Mulgrew. Erau prezentate aventurile unei reporteriţe de ştiri, mamă a unei fetiţe, care ajută la rezolvarea unor crime. Din păcate, serialul n-a avut priză la public şi a fost anulat după doar 2 scurte sezoane.

Personajul Vera Peterson  din „Cheers “ era jucat de soţia actorului din rolul principal al comediei

Vera Peterson se află frecvent în discuţie cu soţul ei, Norm, în timp ce se află la bar. De obicei, face glume chiar pe seama ei. Cam tot ce ştim despre personajul Vera din serialul „Cheers” provine de la Norm însuşi. Într-un episod cunoscut printre fanii serialului, „Orfani de Ziua Recunoştinţei”, aproape că a putut fi văzut chipul Verei, doar că era acoperit cu plăcintă de ciocolată. Vera era interpretată de Bernadette Birkett, adevărata soţie a actorului George Wendt care îl juca pe Norm. Soţia lui Norm n-a fost văzută niciodată în serialul de comedie de-a lungul celor 275 de episoade, cu excepţia episodului menţionat.

Bob Sacamano din „Seinfeld‟

Este un personaj menţionat mai mult decât oricare altul dintre prietenii lui Cosmo Kramer. Este construit în întregime de Cosmo Kramer. Bob Sacamano vinde pălării ruseşti în Parcul Battery 40 de dolari. Spre deosebire de părintele Bigley, Bob are un impact mai mare asupra vieţii altor personaje, inclusiv oferirea de prezervative defecte lui Kramer şi lui George. Acesta din urmă este îngrijorat de o posibilă sarcină. Potrivit lui Kramer, a fost internat pentru o boală mintală, iar electroşocurile n-au avut niciun efect asupra lui, deoarece sinapsele sale erau mari. A contractat odată rabie, a făcut o operaţie de hernie şi, din cauza unei greşeli a medicului, stă pe un scaun lângă o fereastră şi repetă întruna: „numele meu este Bob‟.

Tipul urât dezbrăcat din „Friends”

Ştim foarte puţin despre tipul dezbrăcat despre care se vorbeşte în serialul „Friends”, cu toate că devine un subiect recurent de conversaţie între cei 6 prieteni până când se mută în sezonul 5. În loc să vadă priveliştea din apartamentul Monicai şi Rachel, publicul vede doar grupul de amici care-l spionează pe bărbatul urât în timp ce le apare dezbrăcat şi reacţiile lor, adesea unele de şoc. Nu aflăm prea multe despre identitatea lui, probabil pentru că nici cei 6 nu ştiu mai nimic despre identitatea lui. La un moment dat, începe să se îngraşe. Phoebe afirmă că „tipul drăguţ dezbrăcat începe să ia în greutate”. Cel mai mult aflăm despre varietatea de hobby-uri pe care le are: cântă la violoncel, are cizme gravitaţionale şi o pisică.

FOTO: Shutterstock



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg