FOTO Transformarea lui Kim Kardashian. Cum arăta înainte de operațiile estetice?

21 mai 2022   Viață de vedetă

Este una dintre cele mai fotografiate persoane din lume și chiar are ce să ne arate atunci când pozează pentru paparazzi! Vedeta de reality show e tot mai atrăgătoare pe măsură ce trece timpul, lucru care ne face să ne întrebăm cât de mult se bazează frumusețea ei pe chirurgul plastician.

De-a lungul anilor în care s-a aflat pe prima pagină a tabloidelor, au circulat multe zvonuri cu privire la operațiile estetice la care ar fi apelat pentru a-și menține și chiar îmbunătăți fizicul. Anumite schimbări în aspectul ei sunt vizibile cu ochiul liber, însă ea neagă vehement orice vizită la chirurgul plastician. KK susține că își menține tenul întinerit doar cu produse și proceduri neinvazive și silueta de clepsidră, doar cu sport și alimentație echilibrată. O crede cineva?

Kim a recunoscut că folosește botox pentru îndepărtarea ridurilor pe care orice femeie de 40 de ani ca ea le are în mod natural. Dar, la fel de bine, afirmă cu tărie că n-a apelat niciodată la bisturiu când a venit vorba despre silueta ei voluptuoasă. Totuși există destui medici specializați pe procedurile estetice care susțin contrariul.

Un chirurg american a vorbit cu cei de la The Mirror și a trecut în revistă schimbările fizice prin care cea mai faimoasă membră a familiei Kardashian a trecut de-a lungul anilor. De pildă, posteriorul divei brunete – se pare că există alternative neinvazive, pentru care nu e nevoie de implanturi, pentru a oferi clientei un posterior bombat, iar Kim cel mai probabil a beneficiat de această intervenție.

“Injecțiile cu grăsime făcute în fese nu se văd la radiografie, pentru simplul motiv că este vorba despre grăsimea proprie a clientului și nu de un implant”, a declarat expertul. Întreaga procedură necesită transferul propriei grăsimi din anumite zone ale corpului pe alte suprafețe, unde este de dorit. Cu alte cuvinte, se ia grăsime de pe abdomen și talie, de exemplu, și se transferă apoi pe șolduri și posterior, pentru o siluetă ca de clepsidră.

De asemenea, medicul respectiv a ținut să precizeze că Kim și-a modificat și altă părți ale corpului în anii care au trecut. Astfel, nasul și bustul ei au o altă formă decât cea cu care a fost înzestrată de la natură. “Cel mai probabil că și-a făcut o rinoplastie pentru a micșora podul nasului și a reduce baza nasului și-a conferi un aspect optim vârfului nasului”, a declarat chirurgul plastician.

“După opinia mea profesională, făcută în urma observării unor imagini relevante, cel mai probabil că Kim și-a pus implant mamar undeva între primul sezon al serialului «Keeping Up With The Kardashians» și sezonul al patrulea. Sânii ei apar brusc cu volum mărit. E limpede că a cerut un implant care să aibă un aspect natural”, a conchis acesta.

Mai mult, chirurgul a declarat că vedeta de reality show și-a făcut liposucție după ce l-a născut pe primul ei copil, pe North West. Și, în ceea ce o privește de diva care a devenit miliardară datorită fizicului ei, ea a continuat să-și mențină silueta aproape imposibilă cu ajutorul procedurilor estetice chirugicale sau nu.

Foto - Shutterstock, Instagram Kim Kardashian

Mai multe