7 ceaiuri pentru un somn odihnitor

26 martie 2018   Casă și Grădină

Ai avut o zi agitată la muncă, ţi-e greu să te relaxezi? Sau poate, că somnul tău este superficial, iar când te trezeşti dimineaţa nu te simţi odihnită? Ei bine, o cană de ceai cald, băută cu o oră înainte de a te băga în pat, te ajută să te odihneşti.

Muşeţelul are proprietăţi calmante

Pentru a combate stresul şi oboseala, bea o cană cu ceai de muşeţel neîndulcit, la o oră după cină. Infuzia se prepară din 2 linguriţe plantă uscată la 200 ml apă clocotită. Pentru a mări acţiunea sedativă şi calmantă, muşeţelul poate fi asociat cu valeriană, mentă, precum şi cu alte plante. Astfel, poţi face un ceai din 40 g muşeţel, 30 g frunze de mentă şi 30 g rădăcină de valeriană. O lingură din acest amestec de plante se opăreşte cu o ceaşcă cu apă. După răcire se strecoară, se îndulceşte şi se bea.

Flori de tei, pentru un somn adânc

Florile de tei sunt frumos mirositoare şi au efect calmant şi liniştitor. Băut seara, înainte de culcare, ceaiul de tei este uşor sedativ, influenţează favorabil stările nervoase şi induce un somn odihnitor. Sunt eficiente şi pentru reducerea tensiunii arteriale. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de flori la 250 ml apă clocotită.

Valeriana potoleşte palpitaţiile

Odoleanul, numit şi valeriană, este cunoscut ca unul dintre cele mai bune leacuri naturale cu acţiune calmantă asupra întregului sistem nervos. Planta potoleşte palpitaţiile inimii şi aduce un somn liniştitor. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de rădăcină mărunţită la un sfert de litru apă clocotită. Se bea treptat în cursul unei zile sau seara, cu 1-2 ore înainte de somn.

Păducelul protejează inima

Un alt remediu pentru insomnie este păducelul. Planta exercită o acţiune calmantă asupra sistemului nervos, având în acelaşi timp şi proprietatea de a scădea tensiunea arterială. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de flori şi frunze, peste care se toarnă 250 ml apă clocotită. După 15 minute, infuzia se strecoară. Se îndulceşte şi se bea în cursul zilei.

Sunătoarea combate anxietatea

Numită şi pojarniţă, sunătoarea este utilă în tratarea stărilor de anxietate şi stres şi îmbunătăţeşte calitatea somnului. Infuzia de sunătoare poate fi folosită în tratamentul depresiilor uşoare. Se prepară din 2 linguri plantă mărunţită la o ceaşcă cu apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi.

Roiniţa alungă migrenele

Ceaiul de roiniţă combate insomnia şi migrenele, fiind indicat în tratamentul nevrozei cardiace, precum şi în stările de anxietate. De asemenea, tratează depresia şi îmbunătăţeşte memoria. Infuzia se prepară dintr-o lingură plantă uscată adăugată la 250 ml de apă clocotită. După 15 minute, ceaiul se strecoară şi se bea pe stomacul gol, 3 căni pe zi.

Lavanda relaxează

Ceaiul de lavandă elimină tensiunile psihice aducătoare de insomnii. Infuzia se prepară din 2 linguriţe cu plantă peste care se toarnă 250 ml de apă clocotită. Se ţine acoperit 15 minute, se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se consumă 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.

Mai multe