Exerciţii simple şi relaxante pentru ochi obosiţi

12 octombrie 2017   Casă și Grădină

Ochi uscaţi, roşii sau iritaţi, tensiune oculară, vedere înceţoşată, ţi se par familiare? Orele petrecute în faţa calculatorul afectează sănătatea ochilor, iar mulţi dintre noi ignorăm aceste simptome. Dacă nu este luată nicio măsură, s-ar putea ca în scurt timp să fie nevoie de un control oftalmologic. Pentru a-ţi veni în ajutor, iată câteva exerciţii simple pentru ochi.

Exerciţiile pentru ochi nu durează mai mult de 15 minute. Fă-le din când în când, şi vei vedea diferenţa!

1. Închide ochii

Închide ochii, acoperă-i cu palmele. Relaxează-te şi ”intră” în întuneric. Stai în această poziţie 2-3 minute.

2. Mişcă ochii în dreapta şi în stânga

Fără să îţi mişti capul, uită-te în dreapta şi focusează-te pe ceea ce vezi. Apoi, uită-te în stânga şi focusează-te pe ceea ce vezi. Mişcă-ţi ochii în stânga şi în dreapta de cinci ori. Repetă întregul exerciţiu de trei ori.  

3. Mişcă ochii în sus şi în jos

Stai pe scaun şi priveşte în faţă, apoi uită-te în sus şi focuzează-te pe ce vezi. După care, uită-te în jos şi stai aşa câteva secunde. Repetă exerciţiul (priveşte în sus şi în jos) de cinci ori.

4. Mişcă-ţi ochii în diagonală

Ţine capul drept. Uită-te în jos şi în stânga. Apoi, mişcă-ţi ochii diagonal, uită-te în sus şi priveşte spre dreapta. Focusează-te pe ce vezi. Repetă cu fiecare ochi de cinci ori.

5. Masează pleoapele

Închide ochii, apoi masează cu degetele pleoapele două-trei secunde prin mişcări circulare pentru relaxarea muşchilor din jurul ochilor. Apasă uşor. Deschide ochii, apoi închide-i şi masează pleoapele iar. Repetă de trei ori.

Mai multe