Secretul roșiilor de grădină mari și gustoase. Trucul se poate pune în aplicare extrem de simplu!

25 iunie 2023   Casă și Grădină

Am aflat care este secretul celor mai pricepuți grădinari pentru o recoltă bogată de roșii gustoase și frumoase. Ești pregătit să descoperi și să pui în aplicare acest truc? 

Vara, roșiile sunt considerate mai gustoase decât în altă perioadă a anului, deoarece soarele și temperaturile ridicate contribuie la sinteza zaharurilor, ceea ce le conferă mai multă aromă și, desigur, gust intens.

În plus, este benefic și pentru sănătate să consumăm roșii în perioada verii, deoarece nutrimentele lor ne protejează pielea de efectele dăunătoare ale razelor ultraviolete (UV), cum ar fi: de apariția arsurilor solare și de pete pigmentare.

Și, în timp ce unele persoane preferă să achiziționeze roșii din comerț, altele, pasionate de grădinărit, sunt preocupate de propria recoltă. Dacă și ție îți aduce plăcere să cultivi roșii în propria grădină, îți spunem ce anume le ajută să fie mari, frumoase și gustoase. 

Citește și: Dieta cu roșii: scapi de 2 kilograme în 3 zile, fără mult efort 

Trucul care te ajută să obții o producție de roșii mari și gustoase 

Parcă nimic nu se compară cu gustul delicios al roșiilor de vară, așa-i? Pentru a obține o producție de roșii mari și gustoase,  „Scientific Garden” spune că aspirina, fără prescripție medicală, te poate ajuta! 

Ingredientul activ din aspirină se numește acid acetilsalicilic, care produce acid salicilic și acid acetic, când este dizolvat în apă. Potrivit unui studiu al Societății Internaționale pentru Știință Horticolă, pulverizarea răsadurilor de roșii cu acid salicilic are un impact pozitiv asupra creșterii roșiilor, deoarece aspirina activează modul lor de apărare, ceea ce înseamnă că nu vor mai fi sensibile la anumite ciuperci și dăunători care pot provoca boli și implicit degradare. De asemenea, aspirina ajută roșiile să tolereze mai ușor temperaturile ridicate din această perioadă. Așadar, cum o folosești? 

Citește și: Consumul de roșii previne atacurile cerebrale

Cum se folosește acest medicament în grădină 

Dizolvi 250-500 mg. de aspirină în 4.5 litri de apă și pulverizezi plantele de 2 ori pe lună. Se spune că roșiile răspund bine la această soluție, au șanse să devină mai mari și gustoase. Acest truc nu pare a fi deloc complicat, așa că merită să fie încercat, nu?  

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe