Spanacul, învățat să trimită e-mail-uri! Cum a fost posibil?

15 noiembrie 2022   Casă și Grădină

Și nici măcar nu e mare bătaie de cap! Sistemul pus în funcțiune de oamenii de știință americani este destul de simplu. Cu ajutorul biologiei naturale ale acestei plante și a modificărilor electronice, spanacul este capabil să detecteze anumiți compuși din sol. După aceea, un mechanism din frunzele plantei este stimulat astfel încât să emită un semnal ce poate fi captat de o cameră aflată în apropiere, iar acea cameră trimite un mesaj cercetătorilor care apare fix în căsuța lor cu e-mail-uri, susține Euronews.

Știința care poate insera elemente electronice în plante se numește nanobionica, susține Mashable Southeast Asia. Oamenii de știință care lucrează în acest domeniu își doresc să le facă pe plante să facă diverse lucruri, printre care și să trimită mesaje oamenilor. Totuși, de ce și-ar dori cineva un e-mail de la un spanac? Există un motiv extrem de serios pentru așa ceva!

Descoperirea bombelor a fost o prioritate pentru oameni încă de când există armele pe acest pământ. De-a lungul timpului, am dresat câini și șoricei care să facă asta, însă o nouă idee a devenit mult mai atrăgătoare decât să folosim animale vii pentru așa ceva – crearea unei plante bionice, capabile să descopere bombele.

Drept urmare, cercetătorii care au creat spanacul ce trimite e-mail-uri l-au „dresat” pe acesta și să descopere nitroaromaticele, adică niște particule întâlnite în multe feluri de explozibile, ne informează Global Citizen.

Platele sunt ideale pentru a fi monitorizate cu privire la ce se întâmplă în pământ, pentru că ele iau apă din sol și au reacție la mediul din jurul lor. Profesorul Michael Strano, adică cel care a inițiat întregul proiect, a declarat următoarele: „Plantele răspund foarte prompt la mediu. Ele știu că vine seceta cu mult timp înaintea noastră, pot descoperi mici schimbări în componența solului și potențialul de apă inclus în pământ. Dacă ajungem la aceste informații și la această cale de comunicare a lor posibilă cu ajutorul signalelor chimice, dăm peste o adevărată comoară!”.

Atunci când spanacul își dă seama că ar exista explozibil pe pământ, imediat emite informații despre această amenințare. Iar aceste informații sunt trimise în căsuțele poștale online ale autorităților înainte de-a fi pus oricine în pericol. Iar acest lucru este extrem de valoros!

Nu este prima dată când plantele au fost modificate pentru a identifica compușii din sol. Unele plante au fost modificate pentru a descoperi anumite droguri, iar altele, anumiți poluanți. Iar, în viitor, cu sigurnață că se vor adăuga mai mulți compuși în această listă.

Foto - Shutterstock

Mai multe