Ce este bine să mănânci înainte de alergare și ce să eviți

2 februarie 2024   Lifestyle

Să alergi după o masă copioasă ori fără să te alimentezi corespunzător îți poate strica antrenamentul. Prin urmare, îți spune cum este bine să te hrănești înainte de a face mișcare!  

În funcție de durata și intensitatea antrenamentului, unele persoane preferă să alerge pe stomacul gol, în timp ce alții au nevoie de alimente pentru a evita amețelile și disconfortul gastric. 

Potrivit dieteticianului Angie Asche, obiceiul de a mânca înainte de antrenament diferă de la o persoană la alta, iar cel mai bine este să observi ce ți se potrivește. Dacă ești în tabăra celor care preferă să mănânce înainte de alergare, specialistul în nutriție îți spune să prioritizezi carbohidrații, proteinele și sursele de hidratare pe care le tolerezi cel mai bine. 

Citește și: La 70 de ani, Chau Smith a alergat 7 maratoane, în 7 zile, pe 7 continente

Angie Asche recomandă: „Dacă este posibil, este bine să consumi o masă cu 3-4 ore înainte de alergare sau o gustare cu 30-60 de minute înainte, care constă în carbohidrați și proteine. Mai important este ca ceea ce consumi să fie tolerat de organismul tău‟, a spus medicul, care recomandă smoothie-urile în locul alimentelor solide, greu de digerat.

De asemenea, specialistul recomandă fructele, cerealele integrale și nucile. „Cu cât este mai mare intensitatea și durata exercițiului fizic, cu atât corpul tău se va baza pe mai mulți carbohidrați‟, a spus dieteticianul. 

Ce să mănânci înainte de alergare 

Dieteticianul oferă câteva opțiuni sănătoase de preparate pe care le poți încerca înainte de alegare. Dacă alergi dimineața, o opțiune bună ar fi un smoothie cu banane, lapte de migdale, unt de migdale și cafea sau fructe proaspete cu nuci sau unt de arahide. Dacă alergi după-amiază, poți încerca la gustare: ovăz cu iaurt grecesc, migdale și fructe de pădure ori ouă cu pâine prăjită și avocado sau pâine prăjită cu unt de arahide și fructe de pădure proaspete.

Citește și: Beneficiile alergatului în aer liber

Ce alimente să eviți înainte de alergare 

Specialistul spune că este bine ca înainte de alergare să eviți produsele alimentare care conțin o cantitate excesivă de fibre, în special produsele cu adaos de fibre, precum batoanele proteice și snack-urile. Alimentele prăjite, care sunt bogate în grăsimi, sunt alte alegeri nepotrivite, la fel și cele care conțin îndulcitori artificiali și zahăr, deoarece pot provoca tulburări gastrice.  

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe