Ce metode preferă femeile pentru îndepărtarea părului nedorit
Chiar dacă există o multitudine de soluții pentru îndepărtarea părului nedorit, atunci când vine vorba să facă efectiv asta, femeile au preferințe foarte clare și dovedesc consecvență.
Există câteva elemente care stau la baza acestor alegeri, iar cele mai importante sunt: timpul pe care îl pot aloca pentru procedura cosmetică, costurile pe care le implică și eficiența soluției alese. Un bonus substanțial primește soluția care poate fi aplicată în intimitatea casei, dar și cea care se potrivește tipului de piele.
Repede, bine și eficient
Metoda cea mai folosită de femei și considerată a fi ideală este cea care poate fi realizată repede, în confortul locuinței, de fiecare dată când este necesară. Un alt element care contează și căruia femeile îi dau o foarte mare importanță este rezultatul obținut în urma acestei proceduri cosmetice.
La cumulul de cerințe cel mai bine răspunde un epilator electric. Beneficiile acestui mod de epilare sunt cele care fac din această metodă cea mai utilizată soluție și cea pe care femeile o preferă în marea lor majoritate. Pe lângă faptul că epilarea este rapidă și eficientă, un astfel de aparat fiabil, sigur și ușor de utilizat are avantajul de a oferi o piele fină pentru mult timp. În plus, utilizat constant, determină o reducere evidentă a firelor de păr în timp.
Pe lista cu avantaje se află și faptul că este printre metodele accesibile și sigure din punct de vedere al igienei și produce un disconfort minim, ușor este tolerabil. În plus, un epilator electric rezolvă cu aceeași eficiență toate zonele cu păr nedorit, începând cu linia bikinilor, brațe și picioare și terminând cu zona axilelor, indiferent de lungimea sau grosimea firelor de păr care trebuie îndepărtate.
Repede, dar cu riscuri asumate
O altă metodă utilizată este lama de ras. Femeile aleg să folosească această soluție de îndepărtare a părului nedorit mai ales pentru gambe și axilă, dar ezită, și este foarte bine că fac așa, să utilizeze lama pentru zona inghinală, coapse sau brațe. Principalul motiv este riscul de rănire, dar și cel de apariție a unor iritații sau a foliculitei. Un alt dezavantaj este că numărul firelor de păr care cresc sub piele, după epilare cu lama, este mereu foarte mare. Nu în ultimul rând, firele de păr reapar de a doua zi.
Singurele avantaje majore sunt rapiditatea operațiunii și rezultatele bune, obținute imediat. Ar mai putea fi luat în calcul și faptul că nu contează lungimea și grosimea firelor de păr, iar utilizată cu maximă atenție, această metodă realizează și o exfoliere a pielii.
Dureros și complicat, dar de durată
Evident, este vorba despre soluția dură pentru îndepărtarea părului de prisos, respectiv cea cu ceară. Dezavantajele sunt legate de procedura în sine, dureroasă, chiar și pentru cele care au utilizat metoda anterior și știu la ce se pot aștepta, dar și de necesitatea de a merge la un salon cosmetic, ceea ce implică alocarea unui buget mai mare de timp și costurile aferente. Epilarea cu ceară poate fi realizată și acasă, dar este inconfortabil, iar rezultatele sunt mult sub așteptări.
Pentru ca operațiunea să reușească, este nevoie ca firele de păr care urmează a fi înlăturate să aibă o lungime de minimum 0,5 mm, ceea ce înseamnă că vei purta obligatoriu pantaloni câteva zile bune înainte de a merge la salon. Tot un dezavantaj este și riscul arsurilor superficiale și al iritațiilor.
Beneficiul major, care face totuși din această metodă una destul de populară, este eliminarea firelor nedorite pe o durată mare de timp și posibilitatea de a utiliza ceara în orice zonă care trebuie epilată, de la coapse și gambe, până la cea inghinală, axilă și brațe, inclusiv pentru firele care apar deasupra buzei superioare.
O alternativă mai blândă este cea în care se folosește pastă de zahăr. Este aproximativ la fel de eficientă, mai puțin dureroasă și fără risc de arsuri sau iritații. Cu toate acestea, metoda nu este printre cele foarte populare.
Evident ca există și proceduri de epilare definitivă, cu lumină intens pulsată, cu rezultate excelente, dar până la obținerea celor cu adevărat remarcabile sunt necesare mai multe ședințe și un interval de 5-8 săptămâni.
Sursa foto: Shutterstock.com