De câte ori e sănătos să mergem la baie noaptea, în funcție de vârsta noastră

16 ianuarie 2025   Îngrijire personală

Ni se întâmplă tuturor să ne ridicăm noaptea din pat ca să mergem la toatetă. Însă când devine obiceiul periculos?

Medicii sunt de părere că e perfect normal să urinăm și noaptea. Dacă avem mai puțin de 60 de ani, o vizită la baie nu strică cu nimic. Situația se complică abia când vizitele se întețesc și somnul îți este fracționat de astfel de întreruperi. Poate suferi de vreo problemă medicală dacă simți nevoia să urizezi zi și noaptea…

Nocturia, această nevoie de-a urina noaptea, poate avea diverse cauze. Dacă bei prea multă apă seară sau dacă consumi prea multe băuturi cu cofeină pe timpul zilei… ei bine, trebuie să încetezi să mai faci asta. Dacă nu e acesta motivul frecventării toaletei pe timp de noapte, e posibil să suferi de anumite boli.

Astfel, nu-i exclus să ai o infecție urinară, ceva probleme cu tractul urinar, la fel de bine poți avea diabet, tensiune arterială, cancer de prostată sau tulburări cardiace.

Limita frecventării nocturne a toaletei se schimbă, totuși, odată cu înaintarea în vârstă. Până la 60 de ani, e perfect normal să mergi o dată la baie noaptea. După 70 de ani, poți merge liniștit de două ori la toaletă pe timp de noapte fără să te îngrijorezi că e ceva în neregulă cu tine. Iar, la 90 de ani, patru vizite se înscriu în graficul normalității.

Tot ce trebuie să faci tu e să fii atent și la alte simptome, dacă există. Ți se face sete, ai slăbit fără să-ți fi propus asta, vezi în ceață? E posibil să ai diabet! Dacă ai dureri în piept, glezne umflate și transpiri destul de mult, poate fi semnul că suferi de o boală de inimă.

În concluzie, trebuie să vedem dacă există vreun semnal de alarmă pe care ni-l dă corpul. Dacă mergem des la baie noaptea și ceva s-a schimbat în organismul nostru și rutina pe care o avem, e cazul să stăm de vorbă cu medicul curant și să-i cerem câteva investigații medicale suplimentare.

foto - Shutterstock

Mai multe