De ce încep tinerii să sufere de artrită, diabet și infarct, „bolile bătrânilor”

30 mai 2024   Îngrijire personală

Cât suntem tineri, nu ne preocupăm prea mult de sănătatea noastră, însă „bolile bătrânnilor” au început să nu-i ocolească nici pe cei sub 40 de ani.

Cum o să te doară încheieturile la 30 și ceva de ani? Sau să primești diagnosticul de diabet de tip 2 când n-ai împlinit încă 40 de ani? Camerele de gardă sunt și ele vizitate de tineri care ajung de urgență la spital cu simptome de infarct. Cum e posibil ca tinerii să facă boli specifice celor în vârstă?

Ei bine, un nou studiu ne arată că toate cazurile înregistrate de diabet de tip 2 au crescut la cei sub 40 de ani de la 120.000 în 2016 și 2017, în Marea Britanie, la 168.000. Și, din păcate, același lucru se întâmplă și cu artrita, care reprezintă un grup de peste 100 de boli care au ca simptom durerea cronică și inflamarea articulațiilor. Cele mai multe feluri de artrită, inclusiv osteoartrita, erau întâlnite până acum la vârstnici, însă este, în momentul de față, prezentă și la tineri. De ce?

Adulții tineri pot dezvolta artrită juvenilă chiar încă din copilărie, iar motivul pentru care se întâmplă acest lucru e clar – genul fiecăruia, genetica și supraponderabilitatea pot determina apariția acestei boli. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a schimbat simțitor de mult în ultimii ani este faptul că tinerii sunt mai voluminoși decât erau cei de aceeași vârstă, dar făceau parte din generațiile anterioare.

Mai grav e că se descoperă cazuri tot mai multe de cancer colorectal la cei sub 50 de ani. De fapt, acest diagnostic reprezintă cauza principală de deces din cauza unui cancer la cei de sub 50 de ani.

Milenialii prezintă un risc de două ori mai mare de-a face astfel de cancer decât cei născuți în 1950, spun studiile. De ce se întâmplă una ca asta? Dieta defectuoasă și lipsa mișcării sunt factorii principali pentru care tinerii fac cancer la colon sau rectal.

În ceea ce privește infarctul, situația nu e nici aici plăcută. Tinerii au ajuns să aibă aceiași factori de risc de-a face infarct ca cei în vârstă. Astfel, tot mai mulți tineri au tensiune, diabet, colesterolul mărit și suferă de obezitate, toate acestea putând duce la infarct.

Așadar, trebuie avut grijă ce tot ce poate declanșa un final tragic pentru o persoană de orice vârstă – de la stil de viață sedentar, care presupune stat la birou prea mult timp și prea puțină mișcare, la fumat, consumat alcool sau droguri și stres.

Vestea bună e că acești factori pot fi modificați. Moștenirea genetică nu ți-o poate schimba nimeni, însă stilul de viață poate fi oricând îmbunătățit, dacă se dorește așa ceva.

foto - Shutterstock

Mai multe