VIDEO Tunete și fulgere într-o piscină? Totul se întâmplă într-un spa italian!

23 februarie 2023   Îngrijire personală

La spa ne găsim liniștea, ne relaxăm și ne simțim eliberați de toate greutățile de peste zi. Nu și-n Italia, unde ți se face frică să nu te lovească fulgerul și tresari din cauza tunetelor auzite cât timp stai în piscină!

Un centru wellness italian reinventează noțiunea de spa! Iar întregul lor concept a început să... facă valuri pe TikTok, unde a devenit viral. Termemilano are o sală de cinema fix la piscină, iar filmul care e rulat... e de groază! Cât timp stai liniștit în apă, asculți efectele sonore care imită o furtună zdravănă și ajungi chiar să te ferești de fulgere, atât de reale par!

Bloggerii britanici Henry Purchase și Robyn Miller au postat un video pe TikTok cu experiența lor inedită din spa-ul italian, iar filmulețul lor a devenit viral la scurt timp, având peste 5 milioane de like-uri.

În filmulețul lor, îl vedem pe Henry alături de alți clienți ai centrului wellness cum stă în apă în timp ce este stropit de niște stropitori care simulează o ploaie torențială și poate vedea pe ecranele imense fulgere înfiorătoare și aude tunete care străbat pereții piscinei.

Henry (25) și Robyn (24), care dețin site-ul de călătorii „A Couple Things to Do” (n.r. Câteva lucruri de făcut), au vorbit despre întreaga lor experiență italiană în MailOnline Travel: „Nu știam la ce să ne așteptăm, pentru că nu sunt prea multe informații pe site-ul lor, dar, când am ajuns acolo, ne-am dat seama că era mai bine decât ne așteptam”.

„Ne-a surprins și prețul modic. Pentru mai puțin de 50 de euro, am avut acces total la spa, dar și un prânz bun și băuturi incluse”, au ținut să precizeze cei doi tineri.

Reacțiile la filmulețul lor – care a strâns peste 24.000 de comentarii și a fost distribuit de 112.000 de ori – sunt diverse. Mulți TikTokeri au spus că de-abia așteaptă să încerce și ei inedita piscină, având în vedere că sunetul ploii îi relaxează pe ei, în timp ce alții s-au declarat mult mai puțin încântați de idee. „Pare că e distractiv și traumatizant în același timp!”, a comentat Tristan Woods. „Un haos de la un capăt la altul!”, a ținut să adauge Lowkeybro.

Spa-ul cu pricina este găzduit de un complex Art Nouveau aflat în centrul orașului Milano și mai are în incintă și saune, băi termale, o cascadă artificială și piscină exterioară.

Termemilano este descris ca fiind „o experiență multi-senzorială”, pe care n-o vei uita niciodată. „Poți adăuga, în pachetul tău, masaje și diverse tratamente corporale sau faciale, dar noi am descoperit că aveam destule de făcut cât timp am stat acolo”, au adăugat bloggerii britanici.

Foto - Termemilano

Mai multe