Cauze ale mâinilor reci

25 septembrie 2017   Modă

Este normal să ai degete reci iarna deoarece corpul trimite mai întâi sânge către organele vitale. Însă este posibil să suferi de o afecţiune serioasă, dacă şi la temperatura de 25 °C ai unghiile mov! Află care sunt cauzele mâinilor reci:

Hipotiroidism

Glanda tiroidă acţioneză ca un termostat al corpului. Tiroida produce hormoni care sunt esenţiali pentru buna funcţionare a organismului. Atunci când în corp există un deficit al acestor hormoni, întregul organism încetineşte. Astfel, apar problemele cu circulaţia, implicit mâinile reci. De asemnea, apar şi simptome precum oboseală, dificultate de concentrare, constipaţie etc.

Probleme cu circulaţia

Problemele cu circulaţia sângelui reprezintă cea mai frecventă cauză a mâinilor reci. Când circulaţia sângelui în anumite părţi ale corpului este diminuată, apar problemele.

În spatele circulaţiei precare se pot ascunde afecţiuni grave, precum diabetul, cheagurile de sânge, obezitatea.

Anemie

Anemia apare atunci când nivelul hemoglobinei din globulele roşii ale sângelui este scăzut. Astfel, celulele din corp nu primesc suficient oxigen, fiind cauza lipsei căldurii de la nivelul mâinilor. De obicei, anemia este cauzată de deficitul de fier sau pierderi de sânge. Alte simptome ale anemiei sunt durerile de cap, dificultatea în respiraţie, ameţeala.

Sindromul Raynaud

Sindromul Raynaud reprezintă contractarea bruscă a capilarelor din degetele de la mâini şi picioare, reducând fluxul sanguin. De asemenea, afectează şi urechile, buzele, nasul şi genunchii. Apar spasme vasculare, din cauza expunerii la frig sau a stresului. Simptomele acestui sindrom sunt schimbarea culorii de la alb, în albastru şi apoi roşu, umflarea degetor, durere atunci când sunt încălzite.

Stres

Stresul afectează întregul corp, iar extremităţile nu fac excepţie. Când eşti supusă continuu la stres, corpul tău declanşează o reacţie de „luptă sau fugi”, producând adrenalină. Din cauza acestui hormon, vasele de sânge se contractă , astfel, degetele de la mâinile şi picioarele tale devin reci.

Hipotensiune arterială

Presiunea scăzută a sângelui este cauzată de deshidratare, pierderi de sânge, afecţiuni ale tiroidei, diabet etc. Când apare hipotensiunea, vasele de sânge vor redirecţiona sângele din extremităţi către organele vitale. Alte simptome ale acestei afecţiuni constau în ameţeală, vedere înceţoşată, oboseală, greaţă.

Sursa foto: independent.co.uk

Mai multe