Copilul te minte? Regula de cinci minute îi alungă neîncrederea în tine

25 august 2023   Parenting

Uneori, copiii recurg la minciună pentru a-şi ascunde faptele în faţa părinţilor, mai ales dacă este vorba despre ceva ce părinţii nu ar accepta şi dacă se tem să nu fie certaţi sau pedepsiţi pentru greşelile lor. O regulă simplă ar putea să-l ajute să recunoască fără teamă un comportament negativ şi să ţi se destăinuie mai uşor.

Este dificil să păstrezi o relaţie sinceră cu propriul copil, atâta timp cât ştie că, de fiecare dacă când nu se poartă bine, va fi certat sau chiar pedepsit. Specialistul în parenting Mandy Grass, a explicat în ce constă regula de cinci minute pe care ea însăşi o foloseşte cu propiii copii. Din punctul ei de vedere, este cea mai eficientă regulă care îi garantează o discuţie calmă cu ei.

Ce este regula de cinci minute?

Această regulă simplă de parenting presupune ca, oricând, copilul să poată cere cinci minute în care să aveţi împreună o discuţie liniştită despre orice îl frământă. De fapt, atât părintele, cât şi copilul poate să apeleze la regula de cinci minute pentru a avea convingerea că poate avea parte de o conversaţie calmă, tihnită dacă simte nevoia să spună ce are pe suflet.

De ce este nevoie de numai cinci minute?

După cum explică Grass, este nevoie de numai cinci minute pentru a mărturisi o faptă rea, un comportament nepotrivit, negativ.

„În copilărie, de-a lungul perioadei de creştere, copiii au nevoie să poată cere oricând părinţilor cinci minute din timpul lor pentru a vorbi deschis. Le permite tuturor să se aşeze într-un loc liniştit şi să se asculte reciproc, fără ţipete, strigăte. Va fi doar o discuţie calmă‟, a subliniat experta în parenting.

Vezi şi: „N-ai voie să vorbești neîntrebat!” plus alte reguli învechite de educație

Regula nu include evitarea sancţiunilor

Este important ca, atât părinţii, cât şi copilul, să ţină minte că regula de cinci minute nu presupune evitarea unei eventuale pedepse care se impune. El nu trebuie să creadă că, dacă şi-a recunoscut comportamentul negativ poate să scape fără o sancţiune, mai ales dacă este deja un stabilită şi anunţată pentru fapta respectivă.

Te-ar mai putea interesa: Părinte sever vs părinte permisiv. Sunt avantaje şi dezavantaje de ambele părţi

Consecinţele nu sunt excluse, dar este garantat că vor dispărea tensiunea dintre copil şi părinţi, ridicarea tonului, ieşirile explozive.

Pont

Tehnica ajută copiii şi părinţii să comunica mai uşor şi le întăreşte încrederea reciprocă

Mai multe