„N-ai voie să vorbești neîntrebat!” plus alte reguli învechite de educație

Copii se cresc de când e lumea, însă după reguli diferite, în funcție de nivelul de dezvoltare al părinților și de perioada în care au trăit. Ce ne facem cu ideile învechite de parenting care încă mai există?

„Cine nu are bunici, să-și cumpere!‟, spune o vorbă din popor. Și bine mai zice! Pentru că cei care au trecut deja prin viață au o înțelepciune care ne este și nouă de mare folos. Dar vremurile s-au schimbat, în plus, nu toate sfaturile părintești vehiculate pe vremuri sunt demne de-a fi luate în seamă.

Mulți dintre noi am fost crescuți astfel încât să nu ieșim din cuvântul părinților, să plecăm capul la școală și să nu comentăm deciziile luate de adulți. Dar asta nu înseamnă neapărat respect, ci înăbușirea propriilor idei, a creativității noastre. Care sunt regulile învechite, acea „înțelepciune populară‟ care face mai mult rău decât bine în educația celor mici?

Copilul se pupă doar în somn

De câte ori n-am auzit că un „copil alintat e om stricat‟? Îl răsfățăm pe cel mic doar când doarme sau deloc, ca să nu creștem copii răzgâiați cu care nu se înțelege nimeni. Cam asta era ideologia pe vremuri, așa au fost crescuți părinții noștri și mulți dintre ei ne-au oferit aceleași lecții de viață preluate de la părinții lor.

Psihologii din ziua de azi contrazic asemenea zicere din simplul motiv că orice om de pe lumea asta are nevoie de tandrețe, afecțiune și iubire, mai ales copiii. Fără ele, dezvoltarea celui mic se face deficitar și, la maturitate, nu va putea arăta mai departe partenerului de viață și copiilor lui toate sentimentele frumoase de care e în stare. Și ce păcat ar fi, nu-i așa?

Bătaia e ruptă din rai

Când făceam câte o boacănă în copilărie, auzeam imediat că „Unde dă mama crește‟ sau „Eu te-am făcut, eu te omor!‟. Micile scatoalce peste ceafă, o palmă lipită de posterior erau la ordinea zilei acum câteva zeci de ani. Ce-i drept, meritam să fim certați că tocmai spărsesem vaza din sufragerie, cu care ne-a tot rugat mama să nu ne jucăm, sau că „uitam‟ să ne facem patul până aproape că venea ora de culcare. Dar bătaia nu e de dorit în nicio circumstanță, deoarece cauzează durere, teamă și traume greu de îndurat.

Numai cine nu vrea, nu poate!

La școală, asemenea cuvinte se spuneau adesea. Pe de-o parte, era bine că cineva credea în tine, în capacitatea ta de-a reuși să înveți, să iei note mari, să acumulezi cunoștințe, însă, pe de altă parte, era un îndemn care te făcea să te simți inferior. Cumva se trăgea atât de tine pentru a deveni performant, dar se făcea, în același timp, și presupunerea că nu vrei să depui destul efort în a obține rezultate mai bune. Un soi de brânză bună în burduf de câine, nu?

Mănâncă tot din farfurie!

Nu te ridicai de la masă până nu mestecai și ultimul dumicat, trebuie să recunoști. Mulți dintre noi am trăit în comunism, când mâncarea lipsea de multe ori din magazine, sau cel puțin părinții noștri au suportat toate lipsurile alimentare dinainte de 1989. Așadar, e cumva de înțeles că ne forțau să mâncăm tot înainte de-a ne ridica de la masă. Chiar și așa, pentru noi era un chin. Mai mult, nici nu era foarte sănătos. Până la urmă, trebuie să ai încredere în organismul tău când îți transmite mesajul că a asimilat destui nutrienți și e cazul să te oprești din mâncat, nu?

N-ai voie să vorbești neîntrebat

E respect sau reprimare? Respectul nu-l câștigi printr-o interdicție, asta e clar. E cu siguranță o limitare regretabilă a exprimării propriilor idei și dorințe. Dacă n-ai voie să vorbești neîntrebat, cum îți mai faci cunoscute părerile, cum mai poți pune întrebări, ca să aflii lucruri noi, și cum ajungi să te opui la ceea ce consideri greșit? Copiii trebuie încurajați să vorbească, să spună ce vor și ce nu vor, să contrazică și să găsească contraargumente la ceea li se pare eronat. E un exercițiu care ajută la formarea unei personalități puternice și stăpâne pe situație.