Eşti o mamă „elicopter”?

28 septembrie 2017   Parenting

Fiecare mămică îşi doreşte ca puiul ei să fie mereu în siguranţă. Însă, o mamă elicopter „zboară” în permanenţă în jurul copilului. O astfel de mamă este excesiv de protectoare faţă de copilul ei şi ia mereu decizii pentru el. Acest comportament al părinţilor faţă de copiii lor lasă urme pe termen lung, copilul ajungând mai târziu să aibă multe frustrări şi să nu poată lua decizii. Descoperă semnele care indică că eşti o mamă elicopter:

Îl controlezi

Copilul tău trebuie să fie cel mai bun în tot ceea ce face. Nu accepţi ca el să fie pe locul 2. Dacă el ia o notă mai mică decât cea maximă, pentru tine reprezintă un eşec. Pentru a evita aceste eşecuri, te implici foarte mult în rezolvarea temelor lui, de multe ori le faci chiar tu pentru el!

Ţi se pare normal să îi citeşti jurnalul, să îi controlezi zilnic telefonul sau să tragi cu urechea la conversaţiile lui cu prietenii.

Chiar dacă nu ai vreun motiv pentru a spune „NU”, tu continui să faci acest lucru. Nu îţi laşi copilul copilul să meargă nicăieri fără tine până nu ştii şi cele mai mici detalii. De cele mai mult ori te gândeşti doar la evenimente negative care se pot întâmpla.

Decizi în locul lui

Te consideri singura persoană potrivită petru a lua decizii care îl privesc pe copilul tău şi crezi nu este necesar să îi ceri părerea, deoarece nu este suficient de matur să ia vreo hotărâre. Tu eşti cea care alege ce cursuri să urmeze copilul tău, fie că este vorba de limbi străine, instrumente muzicale, sporturi, chiar şi opţionalele de la şcoală.

Îi impui un program strict. Orele la care se trezeşte, mănâncă, se joacă, îşi face temele sunt deja fixate.

Chiar şi atunci când vine vorba de prietenii lui, cuvântul tău este incontestabil. Consideri că eşti îndreptăţită să ştii totul despre acei copii, iar abia apoi să decizi dacă sunt potriviţi pentru a fi prieteni cu copilul tău sau nu.

Eşti categorică în ceea ce priveşte drumul pe care vrei să-l urmeze copilul tău. Deja îl vezi urmând cursurile unei facultăţi de succes, ca mai apoi să ajungă medic sau avocat, însă nu ai luat în considerare ceea ce el îşi doreşte să facă pe viitor.

Te cerţi pentru el

Atunci când copilul tău are parte de un eşec, tu eşti pregătită să te cerţi pentru a-i face dreptate. Deşi, de cele mai multe ori nu eşti de faţă la incidentele neplăcute prin care el trece, consideri că profesorul sau antrenorul ţi-a nedreptăţit copilul. Astfel, unica modalitate prin care crezi că poţi rezolva este să îi tragi la răspundere.

În cazul în care se ceartă cu un alt copil, eşti pregătită să îi contactezi părinţii sau chiar să vorbeşti tu cu acel copil, pentru a rezolva problema.

Dacă te regăseşti în aceste semne, atunci este cazul să faci un pas înapoi. Lasă-ţi copilul să ia deciziile importante pentru el pe cont propriu, pentru că doar astfel va fi pregătit pentru viaţa de adult şi va putea să înveţe din greşelile sale.

Sursa foto: www.dailymail.co.uk

Mai multe