Cum se fac pastele fettuccine cu broccoli şi smântână

15 noiembrie 2017   Rețete

Broccoli este sursă importantă de fier şi betacaroten,ceea ce înseamnă că este ideal pentru combaterea şi prevenirea anemiei, mai ales pentru persoanele care au un regim alimentar vegan. Există mai multe reţete în care poţi include broccoli. Astăzi îţi vom dezvălui una dintre ele, paste fettuccine cu broccoli.

Reţeta de paste fettuccine cu broccoli

Ai nevoie de:

-    1 piept de pui-    500 gr paste fettuccine-    200 gr broccoli, tăiat bucheţele-    1 lingură unt-    ½ lingură smântână -    3 linguri brânză parmezan, rasă-    1 căţel usturoi-    1 lingură făină de grâu-    1 lingură pudră de ceapă-    1 lingură ulei de măsline-    1/2 cană apă de la pastele fierte -    sare-    piper-    pătrunjel, opţional

Mod de preparare:

Spală şi taie în bucăţi mai mici pieptul de pui. Apoi, pune într-o tigaie uleiul de măsline şi feliile de carne de pui, acoperă-le cu un capac şi lasă-le să se facă.

Pune într-o altă oală 500 ml apă şi două linguri de sare. Adaugă pastele când apa fierbe.

Spală broccoli şi rupe-l în bucheţele mai mici, după care le pui la fiert.

Pune în altă tigaie untul, usturoiul tocat mărunt, broccoli şi pudra de ceapă – lasă-le până devin aurii. Adaugă peste el o jumătate de cană de apă de la paste, pieptul de pui, smântâna şi făina albă, plus sare şi piper. Amestecă continuu cu o lingură de lemn. Ai grijă ca sosul obţinut să fie dens. 

Împarte pastele fierte pe două-trei farfurii (depinde de porţia pe care vrei să o mănânci), peste care adaugi câte două linguri de sos cu carne de pui şi bucheţele de broccoli fiert.

La final se presară parmezanul ras pe deasupra. Poţi pune şi nişte pătrunjel tocat mărunt, dacă îţi place!

Mai multe