Desertul zilei. Rulouri cu dovleac glazurate cu cremă de brânză şi vanilie

5 noiembrie 2023   Rețete

La prima vedere, această reţetă de rulouri de dovleac cu glazură de cremă de brânză şi vanilie pare complicată, cu multe ingrediente, însă toate componentele sunt la îndemâna oricui, probabil le ai deja în casă, deci nu trebuie decât să le combini şi să le laşi să devină un desert cu totul special.

Este una dintre cele mai versatile rețete din cartea de bucate, cu variații la aluat, umplutură și glazură cu combinații precum scorțișoară cu mere, banane, cartofi dulci cu unt, ciocolată, dovleac sau miere. Poţi pune nuci, alune, alune de pădure, nuci pecan, stafide sau alt fructe uscate.

Aluatul în sine este fraged, moale și ușor. Este aromat de umplutura untoasă, cu scorțișoară și nucşoară. Acest preparat se potriveşte nu numai ca desert, ci şi la micul-dejun, când îţi poate da un start perfect pentru ziua care urmează.

Ingrediente pentru opt porţii

125 ml lapte

60 g unt, topit

50 g zahăr

2 linguriţe drojdie uscată

150 g piure de dovleac

1 ou

1/4 linguriţă sare

1/4 linguriţă bicarbonat de sodiu

1/4 linguriţă praf de copt

500 g făină

Pentru umplutură:

100 g unt moale

200 g zahăr

1 ½ linguriţă scorţişoară

½ linguriţă nucşoară măcinată

Pentru glazură:

60 g unt moale

80 g cremă de brânză

½ linguriţă esenţă de vanilie

200 g zahăr pudră

½ linguriță scorțișoară

Mod de preparare

Amesteci laptele, untul, zahărul și drojdia. După circa un minut, înglobezi piureul de dovleac şi oul. Adaugi sarea, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și 300 g de făină. Omogenizezi şi încorporezi restul de făină.

Frămânţi bine până obţii un aluat elastic. Îl acoperi şi-l dai deoparte trei sferturi de oră.

Pentru umplutură, combini untul, zahărul și condimentele. Întinzi aluatul în formă de dreptunghi pe care-l acoperi cu umplutura. Rulezi începând cu partea mai scurtă şi tai aluatul în opt bucăţi.

Le aşezi într-o tavă tapetată pe care o acoperi şi o laşi 45 de minute. Introduci tava în cuptorul preîncălzit pentru 20 de minute.

Pentru glazură, freci untul cu crema de brânză, esenţa de vanilie, zahărul pudră și scorțișoara.

După coacere, întinzi glazura peste rulourile fierbinți și le serveşti calde.

FOTO: Shutterstock

Mai multe