Fursecuri cu drajeuri. Nimeni nu le poate rezista!

8 noiembrie 2025   Rețete

Un desert de weekend numai bun de pregătit împreună cu copiii, aceste fursecuri cu drajeuri au darul de a transforma o zi înnorată de noiembrie într-o amintire frumoasă. Mai mult, dispar de pe platou la fel de repede cum se fac.                

Ingrediente pentru opt porţii

225 g zahăr

120 g unt

1 ou

1 linguriţă esenţă de vanilie

½ linguriţă bicarbonat de sodiu

180 g făină

1 vârf de cuţit sare

200 g alune măcinate

200 g mix drajeuri

Te-ar mai putea interesa: Fursecuri cu ciocolată şi cocos

Mod de preparare

Baţi untul cu zahărul, adaugi oul, esenţa de vanilie şi bicabonatul de sodiu. Încorporezi pe rând făina, sarea, alunele măcinate.

Formezi fursecurile din aluat, cu ajutorul unei linguri şi le aşezi într-o tavă tapetată, la distanţă unele de altele pentru a se extinde în timpul coacerii.

Vezi și: Fursecuri fragede, cu unt

Le introduci în cuptor şi le ţii aproximativ 20 de minute. Spre finalul coacerii sau imediat după scoatere, le presari drajeuri pe fiecare în parte. Le laşi la răcit înainte de a le depozita în cutii sau borcane închise.

FOTO: Shutterstock

Mai multe