Top 3 atracții istorice de neratat în Antalya

4 mai 2022   Travel

Când putem spune că am avut parte de un concediu de vis? Atunci când ne întoarcem cu multe amintiri și sute de fotografii realizate la obiectivele turistice pe care le-am vizitat. 2022 este anul vacanțelor în afara granițelor, având în vedere faptul că acum condițiile de călătorie sunt ceva mai blânde și accesibile în comparație cu ultimii doi ani, iar Antalya este una dintre cele mai căutate destinații.

Situat la 700 de kilometri sud de Istanbul, orașul îmbină natura și istoria astfel încât reușește să creeze experiențe unice tuturor turiștilor care aleg să îl viziteze. Cu nenumărate atracții turistice, s-ar putea ca o singură vizită să fie insuficientă, așa că pregătește-te să îți programezi următoarele două-trei concedii în Antalya. Sau, de ce nu, rezervă-ți mai multe zile și bucură-te de tot ce are de oferit acest oraș situat la poalele munților Taurus și pe litoralul Mării Mediterane.

Ce nu trebuie să ratezi în următorul tău concediu în Antalya?

Orașul & portul vechi din Antalya

În cartierul Kaleiçi, care are un aspect de labirint, vei putea admira vile aliniate pe străzile pietruite, acum transformate în hoteluri, magazine de suveniruri, galerii de artă și restaurante. Vei mai putea fotografii în piața principală, la fortăreață, turnul cu ceas  și Moscheea Tekeli Mehmet Pașa.

Portul vechi a fost, cândva, principalul centru economic al orașului. În prezent, te poți bucura de priveliștea pe care o oferă Marea Mediterană de la una dintre cafenelele prezente în port ori poți face un tur de o zi cu una dintre bărcile special amenajate pentru turiști.

Aspendos

Principalul motiv pentru care pasionații de istorie își plănuiesc concedii în Antalya este pentru a face o excursie de o zi la Aspendos, situat la aproximativ 47 kilometri depărtare. Acest sit arheologic găzduiește un teatru roman considerat a fi cel mai bine conservat din lume și una dintre atracțiile turistice de top din Turcia. În afară de teatru, care a fost complet restaurat și poate găzdui până la 15.000 de persoane, o mare parte din restul sitului se află încă în ruine. Dacă ai puțin timp la dispoziție, dar vrei să vizitezi cât mai multe atracții din regiunea Antalya, mergi pe varianta Aspendos – Perge – Manavgat, trei dintre cele mai populare atracții din zonă.

Yivli Minare

Unul dintre reperele cele mai distinctive din Antalya, și printre numeroasele monumente istorice ale cartierului vechi, este Yivli Minare, construit de sultanul Seljuk Alaeddin Keykubad. Yivli Minare este situat chiar lângă poarta de la intrarea în orașul vechi. Vizavi de acesta vei observa și turnul cu ceas din epoca otomană, iar în apropiere vei mai putea vizita și câteva morminte care datează din secolul al XIV-lea.

Antalya este un oraș plin de istorie și cultură, de unde poți pleca cu amintiri de neuitat chiar și după doar câteva zile de vizită. Dacă ți-a atras atenția, însă nu ai suficient timp la dispoziție pentru a-ți crea singur un traseu, te poți baza pe sejururile oferite de Karpaten.

Sursă foto: Planet Janet Travels

Mai multe