FOTO Cum arată „cel mai bun‟ aeroport din lume. În interiorul lui se află cea mai înaltă cascadă interioară de pe glob

1 aeroport jpg jpeg

Pentru că restricţiile de călătorie au fost eliminate, iar oamenii au început să fie din nou interesaţi de vacanţe internaţionale, îţi prezentăm unul dintre cele mai frumoase aeroporturi din lume. A fost desemnat „cel mai bun de pe glob‟.

De regulă, aeroporturile nu sunt cele mai prietenoase locuri din lume. Alomgeraţia, zborurile întârziate şi timpul de aşteptare pot fi obositoare pentru cei mai mulţi călători. Reprezentanţii unui aeroport s-au gândit la aceste aspecte şi au construit cel mai „bun‟ aeroport din lume, potrivit cercetătorilor de la „Money.co.uk‟. Prezintă atât de multe caracteristici interesante încât mulţi şi-ar dori să îl viziteze sau îşi aştepte aici zborul către viitoarea destinaţie de vacanţă...

Parc de distracţii, cascadă multicoloră şi pădure tropicală 

Aeroportul Changi din Singapore se poate lăuda cu multe atracţii interesante pentru familii şi călători. În interiorul său, se află un parc de distracţii pentru cei mici, cu trambuline suspendate deasupra terminalului. De asemenea, aeroportul găzduieşte cea mai înaltă cascadă interioară din lume, în culorile curcubeului, numită „Rain Vortex‟.

De asemenea, cei care se plictisesc înainte de zbor, se pot plimba prin pădurea interioară din aeroport, care găzduieşte plante exotice, o zonă cu fluturi, o sculptură uriaşă, dar şi multe alte surprize.

Există chiar şi o zonă de cumpărături, în care magazinele au faţade de epocă, astfel încât călătorii simt că au ajuns în Singaporele anilor 1930. În această zonă se vor putea organiza inclusiv spectacole de teatru live, atunci când contextul pandemic va putea permite acest lucru. 

Aeroportul din Frankfurt, singurul inclus în top 10 

Aeroportul Changi ocupă primul loc pe lista celor mai bune aeroporturi din lume datorită costurilor de parcare, performanţei de timp, facilităţilor oferite, restaurantelor şi magazinelor. În top, Changi este urmat de aeroportul Tokyo Haneda, din Japonia, de aeroportul Mexico City International, din Mexico, dar şi de aeroportul Hartsfield-Jackson Atlanta International, din SUA.

Singura locaţie din Europa care se clasează în topul cercetătorilor este aeroportul Frankfurt, din Germania, de pe locul 5.

Sursă foto: Pinterest  



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg