Ce este sexul tantric. Poziţii pentru începători care aduc partenerii pe culmile plăcerii

1 shutterstock 1076273507 jpg jpeg

Sexul tantric presupune masaje erotice, tehnici speciale de respiraţii şi poziţii sexuale inedite, mai acrobatice decât cele practicate în mod curent de majoritatea oamenilor.

Tantra este o denumire recentă, dată unui complex de ritualuri care presupun în special meditaţie, practică apărută în India în jurul secolului al V-lea. În prezent, tantra este asociată cu anumite practici sexuale inedite, deşi ele nu au fost la început esenţiale acestui concept spiritual. Sexul tantric sau neotantra este, de fapt, o variantă modernă, occidentală a tantrei, care presupune reinterpretări ale acestui concept. În prezent, în Occident, începând cu anii 1960, neotantra a fost redusă la anumite ritualuri sexuale, fără să se mai ţină cont de aspectul spiritual.

Tantra, din cuvântul sanscrit care înseamnă „împletit/îmbinat“, este o filosofie străveche care îşi are originile în hinduism, budism şi taoism. În timp ce occidentalii tind să o asocieze cu poziţiile ilustrate în Kama Sutra, practicanţii spun că de fapt nu are prea mult de-a face cu sexul. Învăţăturile tantrice la origini o cale spre iluminarea spirituală. Versiunea vestică a fost secularizată pentru a ajuta cuplurile să-şi întărească legătura. Practica este menită să facă sexul mai raţional şi spiritual.

Prin respiraţia sincronizată şi vizualizarea energiei transmise înainte şi înapoi, cuplurile pot avea teoretic contact sexual timp de ore, ambii parteneri experimentând orgasme repetate, chiar dacă bărbatul nu ejaculează niciodată. Dacă vor reuşi, ambii parteneri se vor simţi complet acordaţi unul cu celălalt.

Sexul tantric este diametral opus sexului tradiţional. Tantra este un mijloc spiritual de exprimare, despre care se spune că intensifică şi prelungeşte legătura care există între îndrăgostiţi. Terapeuţii apelează din ce în ce mai mult la tehnicile tantrice pentru a soluţiona problemele din cuplu.

Terapie de cuplu

Tot mai mulţi sexologi occidentali încep să utilizeze metode bazate pe principii tantrice. În timp ce psihologul vostru v-ar cere să vă respectaţi unul pe celălalt, un guru tantric ţi-ar cere să „recunoşti divinul din celălalt“.  

„Când lucrurile merg în jos pentru un cuplu, una dintre primele probleme este adesea de natură sexuală“, spune Richard Jordan, un psiholog cu sediul în San Diego, California, potrivit Your Tango. „Consider că o abordare centrată pe corp este mult mai eficientă decât tratamentul prin vorbire în ceea ce priveşte schimbarea“. Jordan, care spune că studiul său despre tantra i-a îmbunătăţit practica terapeutică, adesea integrează tehnicile acesteia în tratamentele clienţilor săi - fie că este vorba de masarea zonei în care se află punctului G („punctul sacru“) sau de tehnici de respiraţie. Tantra, explică el, îi poate ajuta pe bărbaţi să depăşească disfuncţia erectilă, ceea ce sporeşte stima de sine şi le aduce beneficii relaţiilor lor. „Avem o mulţime de energie mentală şi sexuală, dar cele două nu se conectează întotdeauna“, spune el. „Atunci când o fac, sexul are potenţialul de a fi cea mai intimă experienţă a uni cuplu“.

Poziţii pentru începători

Publicaţia Cosmopolitan a prezent câteva poziţii sexuale acrobatice,  folosite de practicanţii sexului tantric. Este un ghid care trebuie învăţat de orice începător.

Sirena

 În această poziţie, femeia stă întinsă pe spate, cu o pernă sub fund, pentru a avea pelvisul puţin mai ridcat. Ţine picioarele întinse, ridicate în sus şi unite, de unde şi impresia de coadă de sirenă. Bărbatul o penetrează în această poziţie, care este foarte excitantă datorită forţei intense de frecare.

Vulturul pe canapea

Femeia stă în picioare la marginea patului sau a canapelei, cu picioarele larg deschise. Partenerul o penetrează din faţă, stând în picioare.

Valul fierbinte

Bărbatul va sta culcat pe spate, cu picioarele unite, întinse drept. Femeia va sta deasupra, sprijinindu-şi greutatea în mâini. Este o poziţie foarte simplă, nu necesită efort sau echilibru, iar pentru femeie este foarte plăcută, asigurând o presiune asupra clitorisului, care se freacă de pelvisul partenerului.

Dansul în poală

Această poziţie este puţin mai dificilă. Pe un scaun mau înalt, bărbatul stă aşezat, iar partenera vine deasupra, cu picioarele sprijinite pe umerii lui. Pentru echilibru, mâinile femeii se vor sprijini pe genunchii partenerului. Este o poziţie foarte intimă.



Recente

Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg
woman 228178 1280 jpg