Ce i-ar fi transmis Iulia Hasdeu tatălui său de dincolo de moarte

Copil genial, Iulia Hasdeu, s-a stins din viaţă la 18 ani, lăsându-şi tatăl împietrit de durere. Părintele său, Bogan Petriceicu Hasdeu, a încercat să ia legătura cu fiica sa dincolo de moarte şi, în acest sens, a organizat şedinţe de spiritism.

Iulia, unicul copil al lui Bogan Petriceicu Hasdeu a fost un mic geniu. La doi ani a început să înveţe franceză, iar la patru ani deja desluşise tainele scrisului. La cinci ani crea nuvele. La şapte ani se putea lăuda cu primele scrieri, naraţiuni precum Mihai Vodă Viteazul sau poeme precum Domnia lui Ţepeş Vodă, Oaselor lui Ţepeş Vodă. La 11 ani a scris deja o piesă de teatru, tragedie în trei acte numită „Dama de circ”.

La numai 16 ani, în 1886, Iulia Hasdeu a devenit prima română înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că, la Paris, copila de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii. Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la profesori celebri ai vremii.

Tuberculoza, cauza morţii

În 1887 au apărut primele simptome ale tuberculozei, pe care Iulia le-a neglijat, fiind foarte preocupată de studiu. În aprilie 1888 a fost nevoită să-şi întrerupă studiile. A fost dusă de părinţi în Elveţia şi, deşi medicii i-au prevăzut vindecarea, boala a avansat rapid. În ciuda stării de sănătate, a continuat să scrie poezii şi cugetări pe bucăţi de hârtie. În martie 1888 a scris, resemnată în faţa finalului, poezia „Moartea”. S-a stins din viaţă pe 29 septembrie 1888.

Mesajele de dincolo de moarte

Îndurerat, Bogan Petriceicu Hasdeu s-a refugiat în şedinţe de spiritism. La şase luni de la moarte Iuliei, scriitorul a primit un semn. "Trecuseră şase luni dupa moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primavara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu»" - (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele” , avea să scrie Hasdeu  în cartea Sic Cogito.

După acest semn, Hasdeu şi-a făcut un scop în viaţă din a regăsi spiritul acesteia prin orice mijloace. S-a refugiat în spiritism. Iniţial a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, unde o înmormântase. ”Micul Templu” n-a fost însă de ajuns şi în 1893 a luat decizia să ridice pentru fiica un castel. Castelul de la Câmpina a fost ridicat între ani 1894-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. „Marele Templu”, cum îl numise, era opera Iuliei, susţinea Hasdeu. ”Asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpâna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă”, spunea Hasdeu celor veniţi în vizită la castel.

Foto: adevarul.ro