„The Ticket”, Show-ul din care poți pleca cu banii pe loc. Delia, Bendeac, Dinicu, Micutzu și Maurice Munteanu formează juriul
Un nou format de divertisment ajunge pe micile ecrane: „The Ticket”, produs de Mona Segall și difuzat de Antena 1, propune o abordare diferită în peisajul televiziunii din România. Ai parte de un mix de talent, emoție, carismă și implicare directă a publicului. În fiecare ediție, un moment artistic poate aduce bani pe loc, în funcție de reacția spectatorilor.

Delia, Bendeac, Anca Dinicu, Micutzu și Maurice Munteanu – un juriu eclectic, cu experiență și atitudine
Cinci nume din zone diferite ale entertainmentului formează juriul emisiunii. Fiecare vine cu un filtru propriu, dar cu același obiectiv: să identifice acel moment scenic care rămâne în memorie.
- Mihai Bendeac revine pe platou după o pauză semnificativă, atras de viziunea Monei Segall: „Nu am simțit deloc în ultimii trei ani că mi-aș dori să mă mai aflu vreodată pe un platou TV. Dar a existat întotdeauna o virgulă. Sunt importante aceste <<virgule>>. Par inofensive, dar de la un punct încolo, te pot cotropi. Iar virgula mea a fost gândul că în construcția carierei mele mi-am dorit mereu să lucrez cu doamna Segall. Fiind un tocilar al profesiei, cunosc trecutul televiziunii românești, din 31 decembrie 1956, până azi. Pot cerne destul de bine lucrurile, pot raționa în mod critic și am conchis, fără putință de tăgadă că, în baza unor chestiuni obiective, dumneaei este cel mai bun creator din istoria acestui domeniu. Nu știu care va fi rezultatul acestei colaborări. Dar ceea ce contează este faptul că, dacă tot m-am îngrijit de carieră (din păcate) mai mult decât m-am îngrijit de familie și de cei apropiați, măcar să nu regret mai târziu că din drumul meu lipsește un astfel de producător genial. Îi mulțumesc pentru încredere."
- Delia aduce în emisiune nu doar experiența muzicală, ci și flerul artistic care transformă orice apariție în spectacol: „Uneori nu e suficient să ai doar talent. Îți trebuie ceva în plus! Dacă ne dai emoție, energie și ne faci să vorbim despre tine — pleci cu banii, nu doar cu aplauzele. Când publicul reacționează, spectacolul e reușit. Iar tu ești spectacolul!”
- Anca Dinicu își face debutul în rol de jurat și promite un feedback original: „Scriu aceste rânduri cu inima bubuind de emoție și cu un nod în gât – și nu, nu e de la sarmale ca de obicei, ci pentru că, în doar câteva ore, urmează să fac ceva ce n-am mai făcut niciodată: să fiu jurată într-o emisiune de tip Talent Show. E o onoare și o responsabilitate mare. Nu m-am gândit niciodată că o să ajung de partea cealaltă a “baricadei”, dar iată-mă. Promit să fiu sinceră, fără filtre, cu un ochi atent și o inimă deschisă. Voi spune ce gândesc, cu empatie, dar și cu onestitate. Aștept cu bucurie momentul în care concurenții vor păși pe scenă – cu emoții, visuri, curaj și… talent. Mult talent! Îi admir pe toți cei care au curajul să iasă în față și să spună lumii: „Uite ce pot eu!” Ce pot să promit este că voi fi prezentă 100%, că voi oferi feedback autentic și constructiv și că nu va lipsi nici umorul. Vreau ca fiecare apariție pe scenă să fie o experiență pentru toți, și pentru cei de pe scenă, și pentru cei de acasă. Așa că… stați aproape! Începe un nou capitol pentru mine și, sper eu, o emisiune care o să vă țină cu sufletul la gură (și uneori cu lacrimi de râs în colțul ochiului).”
- Micutzu, cu umorul său spontan și observațiile ascuțite, completează perfect mixul de opinii. Spune clar: „O să fie un show remarcabil. Toate edițiile trebuie să fie văzute pentru că există șansa ca un concurent să plece cu banii de fiecare dată. Noi o să ne simțim bine, o să ne distrăm. Juriul este unul capabil, iar oamenii care fac parte din acest proiect vin din zona de divertisment. Prin urmare, totul o să fie amuzant! În juriu m-au poziționat în mijloc, dar eu încerc, până la final, să ajung la margine! (râde) ”
- Maurice Munteanu este vocea esteticului și a echilibrului, dar și un susținător al show-urilor care livrează dincolo de aparențe: „<The Ticket> m-a luat prin surprindere înainte să înceapă. Ceea ce, sincer, e o performanță. În general, lucrurile mă surprind abia după ce se întâmplă — și nu prea des. Dar iată-mă aici, membru al juriului într-un show care promite să fie mai mult decât un simplu concurs. Este, cum să zic… o experiență de viață. Nu aș zice că ies din zona de confort. Nu ies nici măcar din casă, fără un motiv serios. Dar, într-un fel, ies din zona mea. Pentru că deși am fost mereu confortabil cu divertismentul de calitate, acum sunt parte din el. Juriul? O combinație interesantă de personalități, opinii și replici care ar putea, fiecare în parte, să producă un show propriu. Împreună? Nici nu vreau să știu ce poate ieși. Dar știu că va fi cel puțin spectaculos. Interacțiunea cu publicul e altă piesă de rezistență. Publicul e parte din ecuație — și uneori din problemă, dar și din soluție. În <The Ticket>, publicul nu doar privește, ci provoacă, susține și, probabil, comentează zgomotos pe rețele. Ceea ce e exact cum trebuie. Așa că, da, se anunță un show dinamic, surprinzător și puțin imprevizibil. Ca o zi bună la bursă. Ne vedem curând pe micile ecrane — cu biletele pregătite. La propriu.”
Publicul, implicat direct: biletul tău poate schimba destinul unui concurent
„The Ticket” este primul format românesc care acordă publicului puterea de decizie financiară. Printr-o aplicație interactivă, 100 de persoane din sală pot oferi bilete cu valoare reală, iar astfel fiecare moment artistic devine și o posibilitate de câștig imediat.
Așadar, ca spectator, nu ești doar martor. Ești parte din joc. Contribui, susții, validezi – sau nu – prestațiile. Ai un rol activ în atmosfera de spectacol și în traseul fiecărui concurent. Iar asta schimbă complet dinamica unui show TV.
Bordea și Cortea – gazdele cu umor și ironie care nu iartă nicio nuanță
Cătălin Bordea și Nelu Cortea sunt prezentatorii acestui format. Cu stilul lor deja cunoscut, bazat pe autoironie și observație fină, vor interveni cu comentarii savuroase și analize relaxate ale fiecărui moment. Ei vor face legătura între scenă, juriu și public, păstrând ritmul show-ului și garantând o doză constantă de umor inteligent.
Nelu Cortea: „Suntem la început de proiect, la început de filmări, dar tot ce pot să vă spun e că am un feeling bun, ceea ce pentru mine e super important. Îmi place că sunt cu <Baby>, noi stăm foarte bine când vine vorba să îi comentăm pe alții și îmi place de mor combinația de jurați. E genul ăla de show unde abia aștept să înceapă, să mă duc și să mă simt bine!”
Cătălin Bordea: ”În primul rând, formatul este nou, iar față de alte proiecte, acesta ne creează o emoție, fiind ceva necunoscut. Având în vedere distribuția, am mare încredere în tot ce o să se întâmple acolo. În plus, eu am mai lucrat cu echipa Monei Segall, știu că sunt profesioniști. Sunt entuziasmat pentru că este primul proiect în care nu mai este vorba doar de comedie, ci de talent. Spre exemplu, dacă ești talentat la pictură sau poți să creezi emoții, o să fii apreciat! Sunt încântat pentru că o să văd un spectacol larg, nu doar de comedie. Eu și Nelu Cortea o să fim peste tot, ca să zic așa! Avem responsabilitatea de a controla juriul și publicul și de a evidenția lucrurile amuzante! (râde)”
Un format original care îți oferă nu doar divertisment, ci și surpriză
„The Ticket” este un show în care contează nu doar ce știi să faci, ci mai ales cum alegi să te exprimi. Fiecare moment scenic este o șansă de a cuceri publicul și jurații, iar dacă reușești, pleci cu banii pe loc.
La finalul fiecărei ediții, un concurent ajunge direct în Marea Finală, selectat de juriul care combină expertiza cu autenticitatea.
De la teatru, muzică și stand-up, la dans, artă vizuală sau performance – scena este deschisă pentru orice formă de expresie, atâta timp cât creează impact.
Ce aduce „The Ticket” diferit?
- Un juriu cu voci distincte din toate zonele relevante ale divertismentului
- Public implicat activ prin decizii financiare reale
- Prezentatori cu umor de calitate și intervenții neașteptate
- Spectacol garantat – în formă, conținut și emoție
- Bani pe loc – dacă reușești să cucerești scena și sala
Rămâi aproape: începe un nou sezon TV în care tu decizi cine merită... biletul
„The Ticket” promite să rescrie așteptările în materie de talent show-uri. Dacă îți dorești un format care nu doar caută performanță, ci și o validează în timp real, e momentul să fii atentă la această producție.
Pregătește-te pentru un show care aduce împreună autenticitatea, carisma și spectacolul complet. Iar dacă ești pasionată de divertisment, e musai să-i dai o șansă.