Ce lucruri banale pentru majoritatea lumii nu sunt permise stewardeselor când urcă la bordul unui avion

1 shutterstock 125438351 jpg jpeg

Însoţitorii de zbor trebuie să respecte o mulţime de reguli şi să evite lucruri normale pentru restul lumii. Cu siguranţă, nu au un job obişnuit, de 8 ore, dar le oferă şi avantaje.

Există întotdeauna un regulament de respectat în cadrul oricărei companii ai lucra, iar însoţitorii de zbor nu fac excepţie. Cu toate acestea, din moment ce a fi stewardesă nu este o treabă obişnuită şi vezi unele dintre cele mai nebuneşti lucruri când te afli la bordul unui avion, este logic să respecte nişte reguli ieşite din comun, de la a nu avea piercinguri şi tatuaje până la a se purta întotdeauna politicos şi cu băgare de seamă când sunt în uniformă.

Nu sunt obligate să se ocupe de bagajele de mână

Însoţitoarele de bord nu au voie să ajute toţi pasajerii să-şi ridice bagajele de mână şi să le aşeze în compartimentele speciale. Se consideră că este dăunător sănătăţii lor. Se presupune că pot ajuta 1-2 pasajeri, însă nu este treaba lor să depoziteze toate bagajele. Ar avea probleme serioase cu spatele dacă ar face acest lucru pentru 200 de pasageri pe fiecare zbor, de câteva ori pe zi.

Nu trebuie să alerge pe culoar

Stewardesele încearcă din răsputeri să ofere cele mai bune servicii la bord, dar ar putea exista situaţii în care să nu aibă timpul necesar, cum se petrece în timpul zborurilor mai scurte pe parcursul cărora au multe lucruri de făcut. Totuşi, nu li se permite să alerge pe culoar pentru a nu se răni.

Mănâncă sau beau departe de ochii pasagerilor

Echipajul de la bordul aeronavelor are nevoie de hrană la fel ca noi toţi, dar are grijă să nu mănânce în faţa pasagerilor. În majoritatea avioanelor, zona destinată stewardeselor este separată printr-o perdea. Dacă mergi la toaletă şi vezi perdeaua trasă, asta înseamnă că însoţitoarele de zbor îşi iau pauza de masă.

Nu au voie să folosească căşti

Ai lângă tine un bebeluş care plânge sau pe cineva care vorbeşte tare? S-ar putea să fii tentat să-ţi pui căştile pentru a scăpa de zgomot. Însoţitorii de zbor nu pot face acest lucru pentru siguranţa pasagerilor. Trebuie să poată auzi totul, inclusiv sunetele specifice unor situaţii de urgenţă, cum ar fi apelurile din partea pasagerilor. Mai mult, sunt supuşi unui test auditiv în timpul examenului medical, la angajare.

Nu se relaxează

Stewardesele petrec mult timp în picioare, ceea ce le poate provoca dureri de spate sau de gambe, în special în cazul zborurilor lungi. Chiar şi atunci când au treburi în cabină, nu se relaxează. N-ar fi profesionist să stea într-o poziţie neglijentă. Unele companii aeriene nu le permit să stea cu mâinile în buzunare sau cu braţele încrucişate.

Poartă numai parfumuri discrete

Igiena este foarte importantă în industria aeronautică, iar însoţitoarele de zbor trebuie să arate îngrijite întotdeauna. În plus, trebuie să fie atente la parfumul pe care îl folosesc. Chiar dacă ar prefera parfumurile tari, ar trebui să renunţe la ele cât timp sunt la bord, pentru că mirosul prea puternic ar putea fi inconfortabil pentru pasageri, colegii lor sau piloţi.

Sunt obligate să poarte ceas

Timpul este foarte important. Stewardesele trebuie să poarte ceas permanent pentru a ştii exact când trebuie să ajungă la aeronavă, pentru a urca, pentru a începe servirea pasagerilor sau pentru a debarca. Practic, au nevoie de el pentru toate sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească la o oră fixă. Ceasurile inteligente sunt permise, dar trebuie să poarte în permanenţă un al doilea ceas în geantă. Cele fanteziste şi strălucitoare sunt interzise.

Nu au voie să aibă tatuaje

Acest aspect poate fi văzut în mod diferit de la companie la alta, dar cele mai multe companii aeriene nu permit stewardeselor să aibă tatuaje vizibile. Vizibil înseamnă practic orice parte a corpului care nu este acoperită de uniformă, braţe, picioare, gât sau faţă.

FOTO: Shutterstock  



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg