TEST Ce spun degetele despre personalitatea ta

1 degete jpg jpeg

Deşi felul în care arătăm ţine de moştenirea genetică, unele părţi ale corpului pot dezvălui lucruri interesante despre noi. Spre exemplu, degetele de la mâini pot spune mai multe decât ne-am imaginat despre personlitatea noastră.

Potrivit unor studii recente, lungimea degetului inelar poate fi influenţată de nivelul de testosteron (hormonul masculin) la care fătul a fost expus în timpul sarcinii. Mai târziu, acest lucru poate influenţa comportamentul adultului, lucru deja demonstrat la animale. „Expunerea la un nivel ridicat de testosteron în timpul sarcinii are efecte permanente asupra comportamentului adulţilor, am constat după mai multe studii la animale“, a declarat Johannes Honekopp, lector la Universitatea Northumbria din Anglia.

Testul se referă la lungimea degetelor inelar şi arătător, iar diferenţa dintre ele spune lucruri fascinante despre personalitatea oamenilor. Trebuie doar să ţineţi mâna stângă întinsă, cu degetele lipite şi să comparaţi cu imaginea de mai sus, observând dacă arătătorul este mai lung decât inelarul, dacă inelarul este mai lung decât arătătorul sau dacă cele două degete au aceeaşi lungime.

Poziţia A

Dacă te regăseşti în poziţia A, iar inelarul este mai lung decât degetul arătător, înseamnă că eşti o persoană fermecătoare. Cei din jur te găsesc foarte atractivă, iar ţie îţi place la nebunie să flirtezi. Ai multă încredere în tine, de aceea îţi asumi şi multe riscuri, uneori mai multe decât ar trebui. Unii ar putea crede că ai un comportament uşor agresiv, dar aşa poţi obţine tot ceea ce îţi doreşti în viaţă. De asemenea, ai tendinţa de a avea mulţi parteneri de-a lugul vieţii şi tinzi chiar să nu fii o persoană fidelă într-o relaţie.

Poziţia B

Dacă degetele tale se încadrează la poziţia B, adică arătătorul este mai lung decât inelarul, este un lider înnăscut. Ai mereu iniţiativă şi acţionezi rapid în situţii delicate sau dificile, impunându-te în faţa altor persoane, pe care le coordonezi foarte bine. Eşti  calm, încrezător şi ai mereu răspunsurile potrivite. Pragmatismul te defineşte complet şi îţi atingi aproape întotdeauna scopurile. 

Poziţia C

Dacă mâna ta arată ca în poziţia C, adică inelarul şi indexul (arătătorul) au aceeaşi lungime, înseamnă că eşti un foarte bun comunicator. Oamenii îţi sorb cuvintele şi au foarte mare încredere în tine. Cei din jur tind să-ţi împărtăşească secretele lor chiar dacă nu te cunosc prea bine, iar asta pentru că se simt în siguranţă în preajma ta. Eşti o persoană caldă, pacifistă, plină de compasiune şi îţi place să-i ajuţi pe cei aflaţi în nevoie.



Recente

Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia jpg
Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg