Izolaţi de "civilizaţie", de malluri, poluare şi tablete, oamenii Hunza duc o viaţă simplă. În prezent, în jur de 80.000 de suflete trăiesc în această comunitate, împrăştiată în Munţii Hindukuş. Pe lângă faptul că vorbesc o limbă proprie - Burushaski -, care nu este înrudită cu nicio altă limbă, oamenii Hunza mai au ceva în comun: trăiesc mai bine de un secol.

Marea majoritate trec lejer de 100 de ani, media longevităţii fiind de 120 de ani. Deşi nu există niciun document care să dovedească acest lucru, unii spun că au fost câţiva bătrâni care au ajuns la 150 de ani. În plus, reuşesc acest lucru fără vizite la spitale, medicamente sau vitamine sintetice.

Care este secretul?

Stilul de viaţă! Fiind o zonă muntoasă, terenurile agricole sunt amenajate pe unde este posibil, de cele mai multe ori la câţiva kilometri depărtare de casă. Iar ca să ajungă la ele, oamenii trebuie să se caţere pe stânci şi să navigheze trecători înguste şi abrupte. De altfel, despre Hunza se spune că sunt chiar mai în forţă decât Sherpa, ghizii nepalezi care conduc turiştii pe vârful Everest.

Însă, potrivit medicului irlandez Sir Robert McCarrison, care a petrecut şapte ani studiind populaţia Hunza, adevăratul secret al longevităţii lor este hrana. Pe lângă faptul că duc o viaţă foarte activă, Hunza mănâncă puţin şi sănătos. Au doar două mese pe zi, prima fiind în jurul prânzului. Mesele lor se rezumă, de obicei, la fructe şi legume, adeseori crude. Mănâncă şi cereale, în special chapatti, o lipie tipică Pakistanului, dar nu se prea ating de lactate, cu excepţia brânzei de oaie sau de capră, iar carne mănâncă doar la ocazii speciale, iar atunci în cantităţi foarte mici. În plus, totul este crescut organic, fără pesticide, fertilizatori sau alte chimicale.

Niciun caz de cancer

Fiind izolaţi undeva între piscurile dintre Pakistan şi India, tribul Hunza a vieţuit secole de-a rândul fără ca nimeni să ştie de existenţa sa. Prima dată când s-a vorbit despre ei a fost în 1916, când englezii care cartografiau regiunea, a descoperit această vale deosebit de frumoasă. impresionaţi, britanicii au numit-o "Grădina Edenului".

Oamenii de aici pretind că nu au nicio legătură cu pakistanezii, indienii sau afganii de prin aceste locuri. Ei susţin că sunt urmaşii lui Alexandru cel Mare care, când a trecut pe aici în timpul cuceririlor din secolul al IV-lea î.H., i-a abandonat în aceste locuri pe soldaţii ce nu au mai avut puterea de a continua urcuşul munţilor.

Lucrurile s-au mai schimbat între timp, Hunza fiind acum o populaţie cât se poate de bine antrenată fizic - atât femeile, cât şi bărbaţii. De altfel, ei pretind că nu prea ştiu ce sunt bolile cardiovasculare şi că niciun membru al comunităţii nu a suferit vreodată de cancer.