Cine a fost „omul cu mască de fier”? Identitatea personajului, învăluită în mister

1 masca fier jpg jpeg

Adevărata identitate a celebrului prizonier a rămas necunoscută până în zilele noastre, deşi au existat mai multe ipoteze legate de acest subect. Printre altele, s-a spus că ar fi fost un valet sau un posibil frate geamăn al regelui Ludovic al XIV-lea.

Primul document în care se atestă existenţa unui prizonier cu mască a apărut în anul 1669. Ofiţerul fortăreţei Pignerol, Benigne d’Auvergne de Saint-Mars, consemna atunci un raport cu privire la cinci deţinuţi, unul dintre ei fiind numit „omul cu mască de fier”.

Peste aproape zece ani, ofiţerul fortăreţei Pignerol susţinea că enigmaticul personaj l-ar fi însoţit pe guvernator în diverse deplasări, iar acest lucru a sugerat că trebuie să fie vorba despre o persoană importantă.

După ce „omul cu mască de fier” a murit, certificatul lui a fost distrus într-un foc, iat puţinele lui lucruri personale au fost aruncate. Însă decesul lui a însemnat începutul unor vii dezbateri legate de identitatea lui.

Cine ar fi putut fi

Una dintre primele ipoteze lansate a fost că misteriosul personaj ar fi fratele geamăn al regelui francez Ludovic al XIV-lea, iar motivul pentru care a fost aruncat în spatele gratiilor ar fi fost faptul că ar fi reprezentat o ameninţare pentru tron. S-a mai spus şi că „omul cu mască de fier” era adevăratul moştenitor al tronului francez.

O altă ipoteză arată că personajul ar fi fost un valet, Eustache Dauger. S-a spus şi că bărbatul ar fi fost închis pentru că ar fi avut o relaţie secretă cu regina Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea.

Prinţesa Elisabeth Charlotte d'Orleans credea că enigmaticul prizonier este un lord englez închis pentru un complot împotriva regelui William al Angliei.

Voltaire a avut ocazia să îl cunoască în momentul în care a stat o perioadă închis la Bastilia şi a afirmat că prizonierul beneficia de un tratament special, ca şi cum ar fi fost o persoană influentă. O astfel de idee a fost sugerată şi de scriitorul Alexandre Dumas în celebrul său roman „Contele de Monte-Cristo”.



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg