Contesa Alexandra Tolstoi, fosta soţie a „bancherului lui Putin‟: „Preşedintele rus, capabil de lucruri incredibil de distrugătoare!‟

1 contesa 4 jpg jpeg

Contesa Alexandra Tolstoi susţine că fostul ei soţ, care era un apropiat de-ai lui Vladimir Putin, opera „într-o lume a bandiţilor‟, în care cei cu putere erau lipsiţi de strategie şi „se dădeau în stambă atunci când erau strânşi cu uşa‟.

Fosta soţie a unui fost apropiat de-ai lui Vladimir Putin provine dintr-o familie rusească de nobili cu un trecut îndelungat şi are trei copii cu miliardarul rus Serghei Pugachev, cunoscut ca „bancherul lui Putin‟ înainte de-a se îndepărta de Kremlin şi-a fugi din ţară.

Liderul de la Kremlin îl consideră trădător pe Serghei, lucru care a făcut ca Alexandra să nu mai apuce să-l cunoască în detaliu pe Putin. Însă frumoasa aristocrată tot a apucat să-şi facă o părere despre liderul politic care a înspăimântat o planetă întreagă în ultimele zile. Şi părerea contesei despre Vladimir Putin nu e deloc flatantă!   

Fostul soţ al Alexandrei a lucrat îndeproape cu preşedintele rus şi îi ştie toate punctele forte şi slăbiciunile, undele dintre ele ajungând şi la urechile rusoaicei. Tolstoy a oferit un interviu, pe 14 martie, celor de la ITV, în care contesa de 48 de ani l-a numit pe Putin „un narcisist fără margini‟, care e în stare “lucruri incredibile de distructive‟ atunci când se simte ameninţat.

„Nu am vorbit niciodată cu el, dar am fost în aceeaşi cameră cu el‟, a început să povestească contesa rusă. „Serghei mi-a spus multe despre el şi cred că acţionează fără să aibă vreo strategie de multe ori. E foarte spontan şi face lucruri pentru a-şi hrăni ego-ul. Se speculează mult că e bolnav şi faţa lui umflată pare să demonstreze asta”, a declarat Tolstoy în interviul-bombă preluat de Daily Mail.

Ce alte declaraţii uimitoare mai face contesa?

„Amândoi se comportau la fel. Când se află într-un moment delicat, încep să facă lucruri incredibil de distructive. Ce face acum Putin e atât de distrugător pentru Rusia!”, a ţinut să precizeze fosta soţie a fostului “bancher al lui Putin‟.

Alexandra locuieşte în Marea Britanie cu cei trei copii ai ei, Aliosha, Ivan şi Maria, şi susţine că ea şi fiica ei de 9 ani plâng toată ziua din cauza conflictului declanşat în Ucraina.

„Ce nu cred că înţelege lumea în Vest e că toţi ruşii au câte o rudă în Ucraina. Cred că cel mai grav lucru pe care l-au auzit recent e cum părinţii ruşi îşi sună copiii din Ucraina, care le spun: «E îngrozitor! Suntem bombardaţi, ce ne facem?!» Iar părinţii le răspund: «Nu e adevărat! Nu mai ascultaţi propaganda! Noi am venit la voi ca să vă eliberăm!».‟

Titlul nobiliar deţinut de Alexandra provine din propria familie. Stră-străbunicul ei a fost Pavel Tolstoi-Miloslavski, care a fost numit conte pentru serviciile lui aduse ultimului împărat rus, Nicolae al II-lea al Rusiei, după Primul Război Mondial.

Contesa l-a întâlnit pe Pugachev, “bancherul lui Putin”, când preda engleza în Moscova, însă ea susţine că cel care i-a devenit soţ şi tată al copiilor ei nu mai era în relaţii foarte bune cu Putin. De fapt, oficialii de la Kremlin l-au acuzat că „sifonase‟ sute de milioane de dolari din Rusia, motiv pentru care oligarhul a fugit în Franţa, unde se pare că s-ar afla şi azi.

Pugachev i-a dat afară din casa familiei pe Alexandra şi pe cei trei copii ai lor, iar guvernul rus i-a evacuat pe toţi din vila de 12 milioane de lire sterline din Londra chiar în apogeul pandemiei.

Foto - Instagram



Recente

shutterstock 2440230041 jpg
Pierce Brosnan și soția Keely Shaye Smith  foto   Shutterstock jpg
Justin Bieber, Kourtney Kardashian  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2241007105 jpg
Dolph Lundgren cu fiica și soția  foto   Shutterstock jpg
Fran Drescher  foto   Shutterstock jpg
MS 20240619 IUBIRE CU PARFUM DE LAVANDA 8300 JPG
shutterstock 2461433363 jpg
clickpentrufemei ro (20) jpg
shutterstock 2108956871 jpg
shutterstock 242734894 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Robbie Williams  foto   Shutterstock jpg
Revista Click! pentru femei Nr  7 2025 jpeg
shutterstock 1176139369 jpg
Suzanne Somers 2 shutterstock 537518347 jpg
Duffy  foto   Shutterstock jpg
Jessica Chastain  sursa foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg