De ce trebuie să te uiţi la liniile albe când cumperi carne de pui

1 84795 original jpg jpeg

Carnea de pui este extrem de versatilă, de aceea mulţi dintre noi o preferă atât la prânz, cât şi la cină. Este uşor de preparat şi gustoasă. 

Consumul de carne de pui creşte din ce în ce mai mult, astfel că fermele de pui trebuie să se adapteze cererii, iar asta are un efect direct asupra calităţii cărnii.

Se spune deseori că puiul este o opţiune mai sănătoasă decât mielul sau porcul, de exemplu, însă potrivit studiilor, lucrurile nu mai stau la fel ca în trecut. Ba dimpotrivă, studiile arată că de multe ori există un nivel alarmant de grăsimi saturate în carnea de pui. 

Astăzi, se folosesc procedee industriale cu consecinţe negative asupra calităţii cărnii: injectarea de hormoni de creştere, antibiotice, produse alimentare necorespunzătoare  expunere prelungită la lumină, spaţii condensate şi perioadă de creştere redusă.

În medie, este nevoie de aproximativ 47 de zile pentru ca puii să ajungă la 3 kg. Acum 50 de ani, puiului îi trebuiau 70 de zile pentru a ajunge la aceeaşi greutate.

image

Liniile albe, un indicator al calităţii

Această creştere intensivă şi acest comportament abuziv faţă de găini nu este fără consecinţe. Este sursa unei calităţi slabe a cărnii, care poate fi uşor de recunoscut de prezenţa dungilor albe, vizibile cu ochiul liber.

Aceste dungi sunt un indiciu puternic al tratamentelor la care au fost supuse animalele şi carnea acestora. Carnea de consum e săracă în proteine şi bogată în grăsimi (224%), datorită faptului că muşchii au suferit o creştere anormală.

Trebuie menţionat însă că aceste linii albe nu sunt dăunătoare şi nici nu reduc proteinele sau iau din gustul cărnii. Trebuie să aveţi însă grijă la cantitate!

Sursă: mirror.co.uk



Recente

Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png