Actualele vaccinuri COVID-19 ar putea deveni ineficiente mai repede decât se estima

1 shutterstock 1854498166 jpg jpeg

Vaccinarea este cea mai importantă armă de luptă împotriva virusului SARS-CoV2, însă într-un an de zile, ar putea deveni ineficientă, dacă vor fi folosite actualele formule ale vaccinurilor de pe piaţă.

Potrivit unui sondaj efectuat de epidemiologi, virologi şi specialişti în boli infecţioase, avem la dispoziţie un an sau chiar mai puţin înainte ca vaccinurile din prima generaţie să devină ineficiente, relatează cotidianul britanic The Guardian.

Această prognoză sumbră vine după un sondaj la care au participat 77 de oameni de ştiinţă din 28 de ţări. Aproape o treime dintre respondenţi au indicat că intervalul mediu de timp este de nouă luni.

„Noi mutaţii apar în fiecare zi. Uneori mai agresive decât precedentele. Aceste tulpini se transmit mult mai rapid şi sunt mult mai rezistente la vaccinuri, de fapt, în scurt timp variantele actuale de seruri ar putea deveni ineficiente”, a declarat Gregg Gonsalves, profesor de epidemiologie la Universitatea Yale.

„Totuşi, vaccinarea este vitală, acum. Dacă nu vaccinăm în masă, lăsăm teren deschis pentru tot mai multe mutaţii”, a adăugat el. 

Tehnologia care utilizează ARN-ul mesager (ARNm), utilizată de companiile Pfizer/BioNTech şi Moderna, are însă avantajul că poate fi modificată rapid (în câteva săptămâni sau luni) pentru a se "plia" pe mutaţiile virusului, însă întârzierile ar putea apărea la partea de producţie, care nu ar fi la fel de eficientă.

FOTO Shutterstock



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg