Ai Covid-19 şi refuzi internarea. Mai poţi sau nu să primeşti concediu medical?

1 shutterstock 500753095 jpg jpeg

Medicii de familie nu pot refuza acordarea concediului medical dacă bolnavul de Covid-19 respinge internarea, afirmă Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Pacienţii cu Covid-19 care refuză spitalizarea şi se află în izolare la domiciliu, în condiţiile în care internarea nu mai poate fi impusă în prezent, trebuie să beneficieze de concediu medical acordat de medicul de familie, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

La Câmpina, unui astfel de pacient medicul de familie a refuzat să îi acorde concediu medical. Faţă de această situaţie, Nelu Tătaru a comentat: „Nu mai putem condiţiona această internare, în acest moment. Dacă acel pacient respectă acea izolare la domiciliu, el s-a prezentat undeva, având un test pozitiv, a fost evaluat, a refuzat o internare, i s-au făcut nişte recomandări, respectă acele recomandări, este luat în primire de medicul de familie şi acest medic de familie trebuie să-i acorde acele zile de concediu”.

Nelu Tătaru a declarat că în situaţia în care un astfel de pacient nu primeşte concediu medical, este nevoie ca el să sesizeze Direcţia de Sănătate Publică.

Pe de altă parte, medicul de familie Raluca Zoiţeanu, citat de Mediafax, afirmă că „nu poate să acorde concediu medical unui pacient care a avut Covid-19 şi a stat în izolare sau în carantină sau care a plecat pe propria răspundere din spital, tocmai pentru că a fost desfiinţat Ordinul de Ministru care reglementa această situaţie”. Astfel, potrivit dr. Raluca Zoiţeanu, medicii nu mai pot acorda concedii medicale bolnavilor de coronavirus, pentru că nu mai există o bază legală.

„Noi, de obicei, le eliberam (concediile medicale, n.r.) imediat ce pacienţii ieşeau din izolare şi ni le solicitau. Acum nu mai putem să le eliberăm pentru că acel ordin 414 care reglementa declaraţia pe proprie răspundere pe care pacienţii o dădeau în faţa noastră nu mai are susţinere juridică. Până se clarifică situaţia legislativă încercăm şi noi să-i amânăm până de va rezolva”, a declarat pentru Mediafax dr. Raluca Zoiţeanu.



Recente

Iată totul despre testele rapide pentru boli cu transmitere sexuală și cum să le faci! jpg
diferenta de varsta jpg
Cupluri fericite jpg
cuplu jpg
7 indicii ca partenerul este nesigur pe tine  Sursa foto shutterstock 1926380891 jpg
seducție  foto   Shutterstock jpg
cuplu shutterstock 764346061 jpg
Pauza erotica  Sursa foto shutterstock 2191768607 jpg
Inghetata preferata iti prezice compabilitatea in cuplu  Sursa foto shutterstock 644431765 jpg
Fexting  Ce este si cum afecteaza relatiile  Sursa foto shutterstock 1241420521 jpg
divort jpg
prima intalnire, falsitate jpg
lipsa atractiei sexuale jpg
bărbat și femeie  foto   Shutterstock jpg
fructe  foto   Shutterstock jpg
casatorie jpg
Cearta in cuplu  Sursa foto shutterstock 1916667158 jpg
discuții în cuplu  foto   Shutterstock jpg
cuplu fericit jpg
Ginesexualitate jpeg