Asocierea dintre simptomele neurologice ale COVID-19 şi riscul de deces. Ce au descoperit cercetătorii

1 tipa durere de cap 628859684 jpg jpeg

Persoanele cu COVID-19 care dezvoltă simptome neurologice au un risc de şase ori mai mare de deces, este concluzia unui studiu recent publicat în revista medicală JAMA Network Open.

Concluzia studiului coordonat de Sherry Chou, profesor de neurologie la Universitatea din Pittsburg (SUA), este că 82% dintre pacienţii spitalizaţi au dezvoltat simptome neurologice variind de la dureri de cap şi până la pierderea mirosului sau gustului, ceea ce creşte de şase ori riscul de deces.

Pentru a ajunge la această concluzie au fost monitorizaţi 3.744 de adulţi internaţi cu COVID-19 din diverse instituţii spitaliceşti.

„Prezenţa oricărui simptom neurologic legat de COVID-19, de la ceva aparent inofensiv precum pierderea mirosului şi până la evenimente mai importante, precum accidentele cerebrovasculare, se asociază cu un risc de şase ori mai mare de deces”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

S-a observat şi că persoanele cu boli neurologice preexistente (demenţă, migrene cronice) au un risc dublu de a dezvolta simptome neurologice asociate COVID-19.



Recente

Design fără titlu (1) png
young couple wearing hat with scarf valentine s day covered face with red hearts stick with i love you text pleased guy looking girl isolated blue background jpg
46 47 shutterstock 531340603 jpg
46 47 shutterstock 2456051453 jpg
happy couple playing together bedroom jpg
46 47 shutterstock 2444469851 jpg
48 49 shutterstock 2373648491 jpg
medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg